Un număr de șase unităţi de învăţământ din Bistrița-Năsăud desfăşoară în prezent doar cursuri online, aflându-se în scenariul roșu, a anunțat, joi, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Bistrița-Năsăud. 

Potrivit datelor transmise de IȘJ Bistrița-Năsăud, la data de 15 octombrie, 242 de unităţi de învăţământ din judeţ sunt în scenariul “verde”, cu participarea zilnică la cursuri, faţă în faţă, a tuturor preşcolarilor şi elevilor, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

Alte 47 de unităţi de învăţământ sunt în scenariul “galben”, care presupune participarea zilnică, faţă în faţă, a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, respectiv revenirea parţială, prin rotaţie de una-două săptămâni, a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

De asemenea, șase unităţi de învăţământ din Bistrița-Năsăud sunt în scenariul “roşu”, cu participarea tuturor preşcolarilor şi a elevilor la activităţi şi lecţii online, fiind voba despre: 

  • Liceul Radu Petrescu Prundu Bârgăului;
  • Grădinița cu Program Normal de la Prundu Bârgăului;
  • Grădinița de la Susenii Bârgăului;
  • Școala Primară Crainimăt;
  • Grădinița cu Program Normal Reteag;
  • Școala Profesională Târlișua.

”Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ”, mai transmite IȘJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.