Un tânăr de 18 ani a ajuns, vineri noaptea, la spital. Acesta a fost rănit într-un accident rutier produs pe DN 17C, la ieșire din Năsăud spre Salva. Tânărul era pasager într-un autoturism care s-a izbit de un gard, după care s-a răsturnat.
”Conform primelor date, un tânăr de 19 ani, din Rebrișoara, în timp ce conducea un autoturism pe drumul național 17C, la ieșirea din orașul Năsăud pe direcția de mers spre Salva, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile, a acroșat un gard și s-a răsturnat”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
La locul accidentului a intervenit modulul SMURD, care a acordat asistență medicală unui tânăr, pasager în autoturism.
”Echipajul de prim ajutor a preluat de locul accidentului un tânăr în varsta de 18 ani (pasager pe bancheta din spate), conștient, cooperant, acuza dureri lombare. A fost transportat la CPU Năsăud”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri din Năsăud continuă cercetările în acest caz.
FOTO: IPJ Bistrița-Năsăud