Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bistrița-Năsăud a efectuat o anchetă epidemiologică la Primăria Bistrița, după ce primarul municipiului, Ovidiu Crețu, a fost depistat pozitiv cu infecție cu noul coronavirus. În urma anchetei, șapte persoane din Primăria Bistrița au fost carantinate.

Potrivit directorului DSP Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu, printre cele șapte persoane se află și directorul economic al instituției – Nicolae Scurtu – și secretarul municipiului – Floare Gaftone.

În general, regulile în Primăria Bistrița s-au respectat. Nu s-a intrat decât cu mască, toate întâlnirile pe care domnul primar le-a avut au fost de maxim 20 de minute, a intrat una sau cel mult două persoane la dânsul. Nici pe holuri nu au așteptat oamenii, mai degrabă au fost ținuți afară din Primărie. Deci în general regulile s-au respectat, dar totuși am carantinat persoanele care au venit mai mult în contact cu domnul primar, cum e directorul economic cu care a făcut bugetul sau secretarul municipiului care a primit toate hârtiile pe care să își pună viza”, a declarat dr. Anca Andrițoiu.

Totodată, pe lângă cei șapte angajați ai Primăriei Bistrița, în carantină au mai fost plasate și două persoane care fac parte din familia primarului Ovidiu Crețu, respectiv soția și soacra acestuia. Ambele au fost testate și pe parcursul zilei de miercuri vor primi rezultatele.

Ca urmare a infectării cu noul coronavirus a primarului Ovidiu Crețu, DSP Bistrița-Năsăud monitorizează în continuare situația din Primăria Bistrița, instituție în care a fost efectuată și o acțiune de dezinfecție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.