Anul acesta i-a scos la iveală pe cei mai importanți creditori ai producătorului Dan Steel. Este vorba despre două bănci, care nu au stat pe gânduri și au și solicitat insolvența companiei. Asta în condițiile în care două firme străine se chinuie încă din 2018 să își recupereze datoriile, luând în calcul inclusiv insolvența.
La începutul acestei luni s-a produs minunea: Dan Steel a intrat în insolvență, hotărârea aparținând Tribunalului Bistrița-Năsăud. Asta după ce procesul a stat în stand by o perioadă, din cauza stării de urgență. Deocamdată decizia nu a fost atacată de Dan Steel, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 16 septembrie.
Dosarul a fost deschis chiar în prima lună din an, în spatele său aflându-se două bănci importante din România: Unicredit dar și OTP Bank și subsidiarele de leasing. Creditor s-a declarat și Arcelormittal Zenica, o companie care încearcă de ani buni să își recupereze datoriile de la Dan Steel.
Cererea de insolvență a fost formulată de Unicredit Leasing Corporation IFN SA. Administrator judiciar provizoriu este format din CITR Filiala Cluj SPRL și Prime Insolv Practice SPRL, care va primi lunar 5.000 de lei pentru serviciile prestate.
Cererile de admitere a creanțelor sunt așteptate până la data de 18 iulie, urmând ca în 8 august să fie făcut public tabelul preliminar al creanțelor.
La o zi de la intrarea în insolvență a fost notificată și Bursa de Valori București despre asta, suspendându-se orice tranzacție cu acțiunile Dan Steel. În ultimul an, prețul titlurilor PRMT (simbolul avut de Dan Steel la bursă) a fost cuprins între 0,98 de lei/acțiune și 8 lei/acțiune, valoarea nominală fiind de 2,5 lei.
Dan Steel Beclean și Dan Steel Negrești Oaș, care au peste 400 de angajați, au conturile blocate de către creditori.
Deși încă nu s-a comunicat oficial, se pare că Dan Steel a adunat datorii uriașe la cele două instituții bancare. Potrivit Bistrița Business, în 2018, cele două bănci au creditat compania cu peste 26 de milioane de euro. OTP Bank ar avea de recuperat 16 milioane de euro, iar Unicredit Bank 10 milioane de euro. Platforma Dan Steel Beclean este girată ca bun imobiliar la cele două bănci.
Cum a început totul….
Creditorii au început să îi sufle în ceafă lui Dan Vasile încă din anul 2018. Atunci au început primele demersuri două companii străine BELMET HANDELSGESELLSCHFT M.B.H. și Arcelormittal Zenica. BELMET HANDELSGESELLSCHFT M.B.H. solicita, într-un proces, recuperarea datoriilor printr-o somație europeană de plată. De partea cealaltă, Dan Steel solicita anularea somației, pe care o și obține în cele din urmă.
Potrivit sentinței date de Tribunalul Bistrița-Năsăud, Dan Steel Group Beclean ar datora producătorului neamț peste 900.000 de euro:
„Obligă pârâta-debitoare Dan Steel Group Beclean la plata către reclamanta-creditoare BELMET HANDELSCESELLSCHAFT MBH a sumei de 906.791 de euro, reprezentând debit principal, precum și la plata dobânzii legale anuale. Obligă pârâta-debitoare la plata către reclamata-creditoare a cheltuielilor de judecată”.
Sentința a fost atacată de către Dan Steel Group. Văzând că lucrurile se mișcă greu în România, nemții au mers pe lege și au cerut în 17 aprilie deschiderea procedurii de insolvență. Primul termen de judecată a fost stabilit 31 mai 2019.
„Rezultatul total al exercițiului a fost influențat de nivelul producției obținute, mai mic decât cel din 2016, precum și de rezultatul financiar obținut, rezultat datorat în cea mai mare parte evoluției cursului valutar”, se explică în raportul de gestiune al companiei.
Alte două dosare au fost înregistrate în primăvara anului 2019, unul în martie, iar celălalt în aprilie. Într-unul, BELMET HANDELSGESELLSCHFT M.B.H, la rândul său producător de fire de toate felurile și țevi din oțel, cere recuperarea datoriilor, iar în celălalt cere falimentul fabricii din Beclean. În procesul în care se cere falimentul fabricii din Beclean, Curtea de Apel Cluj menține decizia Tribunalului Bistrița-Năsăud, care a respins cererea străinilor.
În cazul celuilalt dosar deschis în aprilie anul trecut lucrurile au luat o întorsătură ciudată. Nemții au renunțat la judecată, după ce în prima fază au cerut o poprire asiguratorie.
În data de 4 septembrie 2019, ARCELORMITTAL ZENICA, o firmă din Bosnia – Herțegovina a cerut la Tribunalul Bistrița-Năsăud falimentul celor de la Dan Steel Group Beclean.
În aceeași zi, firma străină a cerut, de data aceasta la Tribunalul Satu Mare și falimentul societății pe acțiuni Dan Steel Group Negrești Oaș. Totul s-a terminat brusc însă, societatea comercială renunțând la judecată.
Nu au renunțat însă la a-și recupera datoriile, firma din Bosnia – Herțegovina deschizând în luna februarie a acestui an un nou dosar de executare silită la Judecătoria Beclean. În aceeași lună, judecătorii de la Beclean admit cererea. Aceeași mișcare a fost făcută și la Judecătoria Negrești Oaș, care, însă, i-a respins cererea.
În mai anul acesta, ARCELORMITTAL ZENICA obține la Tribunalul Satu Mare încuviințarea executării silite. Aceeași victorie o bifează și la Judecătoria Beclean, încă de la finalul iernii (13 februarie).
Datoriile l-au scos din topul celor mai bogați români
Potrivit ultimelor raportări financiare pentru anul 2018, Dan Steel Grup Beclean a înregistrat o cifră de afaceri de 138,6 milioane de lei, pierderi de peste 17 milioane de lei și datorii de 167,2 milioane de lei.
În 2017, grupul a raportat o cifră de afaceri de 188 de milioane de lei, un profit de peste un milion de lei și datorii de 134,5 milioane de lei. În 2016, cifra de afaceri ajungea la 192,2 milioane de lei, iar profitul trecea și el de două milioane de lei. Datoriile erau, însă la fel de mari, ajungând la 138,5 milioane de lei.
Declinul pare să fi început încă din anul 2016, în anul 2015 lucrurile stând mult mai bine. Astfel, pentru 2015, compania raporta o cifră de afaceri de 242,1 milioane de lei, un profit de aproape 2,5 milioane de lei și datorii de 136,8 milioane de lei. Și în 2014 cifra de afaceri trecea de 200 de milioane de lei, iar profitul de două milioane de lei.
De altfel, în perioada 2015-2008, cifra de afaceri nu a scăzut sub 200 de milioane de lei, iar profitul a ajuns, în unii ani, chiar și la 5 milioane de lei.
Ani buni, Dan Vasile a fost prezent în topul celor mai bogați români, cu averea sa impresionantă. Nici în 2018 nu a dispărut din top, acesta fiind pe poziția 87 în Top 300 Capital.
Acesta a intrat în afaceri în anii `90, când a cumpărat de la Fondul Proprietății de Stat, pachetele majoritare de acțiuni ale fostului combinat din Beclean, pe care l-a transformat în Dan Steel.
Pe lângă cele două unități de producție pliate pe metalurgie din Negrești Oaș și Beclean, se pare că afaceristul a investit mult în ultimii ani și în terenuri. În Bistrița-Năsăud unde petrece tot mai mult timp de când a deschis fabrica de la Beclean ar deține în jur de 100 de hectare de teren.
Acesta ar fi localizat în jurul municipiului Bistrița și evident, la Beclean. De asemenea, Dan Vasile ar deține acțiuni și la alte companii importante.
Andreea Moldovan