Ana Olga Coldea şi Daniela Liana Brie, cele două angajate ale CEC Bank din Cluj-Napoca, cercetate de procurorii DIICOT pentru că au furat din conturile clienţilor 700.000 de lei, află astăzi dacă vor fi arestate. La Tribunalul Cluj s-a judecat miercuri recursul DIICOT la hotărărea Judecătoriei Cluj care a decis să nu le aresteze. Procurorii DIICOT au atacat cu recurs hotărârea Judecătoriei Cluj care a decis ca cele două angajate CEC Bank să fie cercetate în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea pentru 30 de zile.