Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți anunță că formațiunea politică din care face parte depune un proiect de lege de modificare a Codurilor penale, în sensul transpunerii complete şi corecte a Directivei europene din 2014 privind confiscarea extinsă a averilor.
„Uniunea Salvați România depune un proiect de lege de modificare a Codurilor penale în sensul transpunerii complete și corecte a Directivei europene din 2014 privind confiscarea extinsă, directivă care, prin grija PSD și a aliaților săi, a fost transpusă deficitar, în beneficiul infractorilor dornici să scape de răspundere penală și să rămână și cu averile dobândite ilicit.
La inițiativa juriștilor din USR, am semnat alături de toți colegii mei parlamentari USR, proiectul pe care România îl merita demult, de când trebuia aplicată Directiva europeană 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014, privind confiscarea extinsă a averilor ilicite.
Acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că ar fi afectat unele interese, drept pentru care Comisia Europeană s-a văzut nevoită să declanșeze procedura de infringement împotriva României, ceea ce înseamnă că țara noastră riscă sancțiuni însemnate, care pot ajunge și la 115.000 euro pentru fiecare zi de întârziere„, declară Cristina Iurișniți.
Potrivit acesteia, puținele modificări legislative făcute de către autoritățile de la București în sensul transpunerii Directivei europene „s-au concretizat, mai degrabă, în piedici în calea confiscării extinse, introducându-se în Codurile penale prevederi care restrâng nejustificat aria de aplicare a confiscării extinse (să poată fi confiscate doar bunurile achiziționate cu cel mult cinci ani înainte sau după săvârșirea infracțiunii și numai dacă au fost comise anumite infracțiuni, valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată să depășească vădit veniturile obținute în mod licit, etc.)„.
„În acest context, Uniunea Salvați România consideră că se impune transpunerea de urgență și în integralitate a prevederilor Directivei 2014/42/UE în legislația internă„, mai subliniază Iurișniți.
Aleasa bistrițeancă precizează că, proiectul USR propune modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală astfel încât să se extindă aria infracțiunilor în legătură cu care să poată fi dispusă confiscarea extinsă.
De asemenea, proiectul elimină limita de cinci ani pentru dobândirea bunurilor ce pot fi confiscate și introduce un criteriu de apreciere constând în diferența dintre venituri și „standardul de viață” al persoanei condamnate, putându-se include aici și averea persoanelor asupra cărora condamnatul are influență.
„Nu mai vrem baroni locali sau naționali care își păstrează averile din afacerile ilegale cu statul după cei câțiva ani de privare de libertate, cum sunt cazurile Năstase, Voiculescu sau Dragnea!„, conchide Cristina Iurișniți.
Doamna draga, lasa asta s-o gandeasca juristii, ca m-atale habar n-ai ce spui. N-a reusit el Ceausescu sa faca asta… in vremea comunista cand totul era controlat si supravegheat … si or reusi cei de astazi, cand totul s-a privatizat, totul a fost restituit inapoi… si cine a furat si-a consolidat averea , deghizat pe numele altora ? Atata vreme cat Codul Civl roman a permis contractul de ” simulare ” … ceea ce spui dumneata nu va fi ” dezlegat ” niciodata ! Poate in alta tzara si/sau in alta epoca… Asadar , lasa juristii sa-si bata capul cu asta, ca dumneata ai … ” vise erotico-politice ” doar … !
acest cititor sadea de comunist obraznic este pe baricade de multa vreme. el este exponentul ciumei rosii si este de serviciu alaturi de penali.
Domnule ” votant ” , sa sti ca sunt PNL-ist sadea, dar nu-mi place gandirea acestei doamne, care ar trebui sa stea in ” invatzamant ” si sa lase politica si chestiunile juridice in seama celor care se pricep. Spre stiintza dumitale, ca nici dumneata nu ai habar in de-ale juridicului, sa stiti ca exista deja institutia ” confiscarii extinse ” in Noul Cod Penal si nu mai trebuie nici o alta lege , doar ca ceea ce exista mai trebuie si aplicat . Cititi-l ori intrebati un avocat sau alt jurist , sa va explice .