Primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, a anunțat că au apărut primele cazuri de CoVid-19 într-un cartier al orașului pe care îl conduce. Edilul face un apel la cetățenii localității pentru a păstra distanțarea socială și toate celelalte regulile impuse de autorități. 

Dragi cetățeni ai cartierului Beclenuț, fac un apel la dumneavoastră și vă rog insistent să respectați toate regulile autorităților în privința evitării îmbolnăvirii de Covid-19.

Dacă nu respectați regulile de distanțare socială ar putea crește numărul de cazuri confirmate la Beclenuț și să știți că nu e de glumă cu acest nou virus, mai ales că poate afecta persoanele din categorii vulnerabile„, a scris primarul Moldovan pe pagina sa de Facebook.

Totodată, edilul i-a mai rugat pe toți locuitorii orașului să poarte măști și să respecte distanțarea socială, să nu interacționeze cu persoane din alte familii și să dea dovadă de responsabilitate.

Vă rog sa purtați măști și să respectați distanțarea față de alte persoane din alte familii, să fiți responsabili cu toții. (…) Trebuie să respectam recomandările pentru că sunt persoane bolnave asimptomatice în prima etapă până la agravarea bolii și în acest timp orice contact direct fără protecție ne expune la îmbolnăvire„, a subliniat primarul Nicolae Moldovan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.