În județul Bistrița-Năsăud, în perioada 21-23 aprilie au fost efectuate în cele două laboratoare de biologie moleculară din cadrul DSP Bistrița-Năsăud și Spitalul Județean de Urgență, peste 140 de teste pentru CoVid-19. Dintre acestea 22 de teste au fost pozitive, 8 incerte, iar restul au fost negative.
Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a transmis situația numărului de teste care au fost efectuate în această săptămână la nivel județean, începând cu data validării procedurilor de testare a laboratorului DSP, respectiv data acreditării Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
Astfel, în laboratorul de biologie moleculară RT-PCR din cadrul cadrul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, în perioada cu data de 21-23 aprilie, s-au efectuat un număr total de 51 de teste, din care 11 s-au dovedit pozitive, 39 negative și 1 neconcludent.
La data de 24.04.2020, DSP Bistrița-Năsăud deține pe stoc 370 de teste de extracție, 420 de teste de amplificare. În momentul de față, se întocmește un necesar pentru achiziționarea unui nou stoc de teste.
În ce privește situația testărilor RT-PCR din laboratorul de biologie moleculară din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, în perioada 22-23 aprilie 2020, s-au efectuat un număr total de teste pentru 91 de pacienți, din care 11 pozitivi, 7 incerți și 73 negativi.
La data de 24.04.2020, Spitalul Județean de Urgență Bistrița deține pe stoc 517 teste de extracție, 2.000 de teste de amplificare și are achiziționate și în curs de livrare 4320 teste de extracție și 3936 teste de amplificare.
Precizăm faptul că laboratorul Direcției de Sănătate Publică testează persoanele aflate în carantină, persoanele aflate în izolare, dacă este cazul, pacienți ai Centrului de Dializă, persoane care se află în centrele de vârstnici. De asemenea, în laboratorul din cadrul Spitalului Județean se testează personalul propriu (medical, auxiliar), precum și toți pacienții internați în spital, inclusiv cei care se prezintă la spital cu suspiciune de CoVid-19.
Cele două laboratoare colaborează pentru a avea o eficiență sporită în ce privește timpul de determinare a rezultatelor.