Un tânăr din orașul Beclean a fost amendat drastic, sâmbătă seara, de polițiștii și jandarmii bistrițeni, după ce a fost descoperit petrecând cu alți doi tineri,într-un bloc social din municipiul Bistrița. Beclenarul a primit o amendă uriașă, de 10.000 lei, în timp ce, ceilalți doi au primit amenzi în valoare totală de 1.400 lei.
Jandarmii și polițiștii au intervenit sâmbătă seara la unul din blocurile sociale din cartierul Viișoara, fiind solicitați pentru tulburarea ordinii publice în zonă.
„Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că trei persoane sărbătoreau împreună, fără a tine cont de măsurile ordonanțelor militare în vigoare. Astfel, au trecut la identificarea celor trei, iar printre aceștia se afla un tânăr de 26 de ani, din Beclean. Când i s-a solicitat să prezinte declarația pe proprie răspundere, privind venirea în Bistrița, bărbatul a prezentat-o, iar motivul invocat era achiziționarea unor medicamente de la farmacie”, a transmis Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
Ca urmare a nerespectării reglementărilor care privesc restricțiile de circulație, tânărul a fost sancționat cu 10.000 de lei amendă, pentru nerespectarea prevederii O.M. nr. 3, respectiv cu 900 de lei pentru tulburarea ordinii publice în zonă. Totodată un alt bărbat prezent în aceeași locuință a fost sancționat cu 500 de lei amendă pentru tulburarea ordinii publice.