Așa cum am arătat săptămâna trecută, Tribunalul Maramureș, unde a fost judecat dosarul în care sunt inculpați Ioan Ovidiu Mureșan – fost șef al IPJ BN, Roberto Hasnăș – fostul șef al Serviciului Rutier din cadrul IPJ BN și Leon Cloșcă – fostul comandant al Poliției Năsăud, a motivat sentința de condamnare a celor trei foști polițiști. Pentru abuz în serviciu, Ioan Ovidiu Mureșan a primit o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare, Roberto Hasnăș – 3 ani de închisoare cu suspendare, aceeași pedeapsă fiind aplicată și lui Leon Cloșcă.

Cei trei polițiști bistrițeni au fost reținuți pe 24 noiembrie 2014, o zi mai târziu ei fiind arestați preventiv. La trei luni de la momentul în care au fost inculpați, aceștia au fost trimiși în judecată, în februarie 2015, pentru fapte de corupție.

Astfel, potrivit procurorilor DNA, Mureșan Ioan Ovidiu, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa Năsăud a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (14 acte materiale), Hasnăș Roberto Emil – şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Bistriţa Năsăud, acuzat și el de abuz în serviciu în formă continuată (48 acte materiale), iar Leon Cloșcă – şeful Poliţiei oraşului Năsăud, acuzat de abuz în serviciu în formă continuată (24 de acte materiale), și de efectuarea de operaţiuni comerciale, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Multe dintre actele materiale ale infracțiunilor de abuz în serviciu puse în cârca celor trei foști șefi din IPJ Bistrița-Năsăud au căzut în fața instanței, fiind astfel și excluse din pedeapsa aplicată, întrucât acuzatorii nu au avut suficiente probe astfel încât să demonstreze că inculpații sunt vinovați. În ediția de săptămâna trecută am arătat actele materiale care au picat “testul” în fața instanței în ceea ce îl privește pe Ioan Ovidiu Mureșan. Acum a venit rândul lui Roberto Hasnăș.

Din cele 48 de acte materiale expuse în rechizitoriu de către procurori, instanța a reținut că sunt probe pentru 30, alte 18 judecătorul considerând că nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.

A intervenit prea târziu

Dar să vedem, atât cât ne permite spațiul, câteva dintre actele materiale respinse de instanța de la Tribunalul Maramureș, pentru care Roberto Hasnăș a fost achitat.

Astfel, pe 11 iunie 2014, un anume Logigan Ioan l-a apelat pe Hasnăş Roberto Emil, solicitându-i să intervină asupra polițistului Ivan Sorin Gheorghe, pentru ca acesta să nu constate şi să nu sancţioneze o contravenţie. După circa un minut, Hasnăş Roberto Emil îi telefonează subordonatului Ivan (…), solicitându-i conspirat să nu ia nicio măsură legală.

“Martorul Ivan Sorin Gheorghe a declarat că a oprit un autovehicul aparţinând firmei numitului Logigan Ioan, care fusese depistat de aparatul radar cu viteză peste limita legală admisă. În timp ce martorul completa procesul verbal de constatare a contravenţiei (prin care a aplicat amenda de 510 lei şi 4 puncte penalizare), a fost sunat de către inculpatul Hasnăş Roberto Emil.

Martorul Pop Adrian Gabriel – agent vânzări la SC Hobby Star 94 Impex SRL Bistriţa, firmă condusă de administratorul Logigan Ioan a recunoscut că în timp ce se deplasa pe direcţia Beclean – Bistriţa, cu autoturismul marca Dacia Logan cu numărul de înmatriculare BN-(…), proprietatea firmei, pe raza localităţii Şintereag, a fost oprit în trafic de un agent de poliţie, deoarece a depăşit viteza legală.

Poliţistul Ivan Sorin Gheorghe i-a explicat lui Pop Adrian Gabriel că a condus autoturismul pe raza localităţii cu viteza de 89 km/h, i-a solicitat documentele personale şi ale autoturismului, după care, s-a deplasat la autoturismul de poliţie, timp în care Başa Gheorghe a luat telefonul mobil al martorului şi l-a contactat telefonic pe patronul Logigan Ioan, căruia i-a cerut ajutorul, comunicându-i că au fost opriţi în trafic. Între timp, Ivan Sorin Gheorghe a revenit la autoturism şi a înmânat martorului procesul verbal de contravenţie (proces verbal seria CP nr. XXXX din 11.06.2014, cu amendă 510 lei şi 4 puncte penalizare), intervenţia inculpatului a fost «tardivă», în acel moment mai rămăsese doar de semnat procesul verbal”, se arată în document.

Un alt episod este cel din 14.06.2014, când Hasnăş a fost apelat de către un bărbat – (…), care fusese la rândul său apelat de către numitul Anton Paul. Acesta din urmă fusese depistat de către un echipaj de poliţie rutieră, pe raza localităţii Şintereag, conducând cu viteză excesivă – 69 km/h.

“Hasnăş Roberto Emil îl contactează pe subordonatul său aflat la postul telefonic (…), pentru a-i solicita acestuia să nu «dea puncte» contravenientului, însă intervenţia este tardivă din acest punct de vedere, procesul verbal fiind «deja scris».

Martorul agent de poliţie Zăgrean Victor Grigore a declarat că l-a oprit în trafic pe contravenientul Anton Paul Viorel, care condusese în localitate cu viteza de 69 km/h. În timp ce martorul completa rubricile procesului verbal de contravenţie, a fost sunat de către inculpatul Hasnăş Roberto Emil, care i-a solicitat să nu îl sancţioneze pe contravenient dar procesul verbal este finalizat. În cauză a fost întocmit procesul verbal seria CP nr. XXX din 14.06.2014, Anton Paul Viorel fiind sancţionat cu amendă şi puncte de penalizare pentru depăşirea vitezei, precum şi cu avertisment şi puncte de penalizare pentru nepurtarea centurii de siguranţă”, se precizează în document.

Eveniment neînregistrat, lipsă document

Pe data de 4 iulie 2014, Hasnăş Roberto a intervenit asupra subordonatului Huciu Dan Grigore, pentru a nu constata și sancționa contravenţia săvârşită de Sângeorzan Paula Saveta (depăşire pe linia continuă).

“Este de remarcat că, la data de 02.07.2014, Sângeorzan Paula Saveta îi achiziţionase ofiţerului bilete pentru o excursie în Antalya – Turcia.

La data de 19.12.2014, Sângeorzan Paula Saveta a fost audiată ca martor. Aceasta a declarat că, într-adevăr, în dimineaţa zilei de 04.07.2014, a efectuat o manevră prin care a încălcat linia continuă, pretinzând că a încercat să evite o eventuală coliziune cu un autobuz care ieşea din staţie. Fiind depistată şi oprită de doi agenţi de Poliţie Rutieră, martora l-a contactat telefonic pe inculpatul Hasnăș Roberto Emil, solicitându-i să o «salveze».

Martorul Huciu Dan Grigore, agent de poliţie rutieră la poliţia Municipiului Bistriţa a arătat că, în dimineaţa zilei de 04.07.2014, împreună cu colegul Rus Valer, au depistat-o pe Sângeorzan Paula Saveta, care a efectuat o depăşire neregulamentară, cu încălcarea liniei continue, în zona staţiei de autobuz de lângă benzinăria Petrom, din cartierul Viişoara, arătând că împreună cu colegul său Rus Valer, au luat hotărârea de a aplica «o avertizare verbală» numitei Sângeorzan Paula Saveta, pe motiv că aceasta îi explicase lui Rus Valer că «a fost obligată» să efectueze depăşirea neregulamentară, pentru a evita autobuzul care ieşea din staţie şi că «evenimentul respectiv nu a fost înregistrat, pentru a avea vreo probă în acest sens», iar «ceea ce ne-a transmis doamna Paula putea să fie adevărat», astfel că agenţii ar fi luat decizia «avertizării verbale». Huciu Dan Grigore arată că în timp ce colegul Rus Valer se deplasase la autoturismul contravenientei, pentru a-i restitui documentele, a fost sunat de inculpatul Hasnăş Roberto Emil”, se precizează în document.

A sunat, dar polițiștii nu i-au văzut apelul

Un alt episod pentru care instanța consideră că nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, este cel petrecut pe data de 27.07.2014, când numitul Oniţa Călin (…) l-a apelat pe Hasnăş şi i-a solicitat “conspirat”, să-l ajute pentru a nu fi sancţionat contravenţional, spunându-i că are în faţă la IPROEB nişte „bote de fasole”.

„Comisarul şef replică : «Da, te ajut», iar după circa un minut, îşi contactează subordonaţii, aflaţi în trafic, pe centura municipiului Bistriţa, pentru a nu lua măsuri împotriva solicitantului. În continuare, Oniţa Călin îl apelează din nou pe Hasnăş Roberto Emil şi îi spune : «le-am rezolvat».

Martorul Oniţa Călin Daniel a declarat că, în ziua de 27.07.2014, în timp ce circula cu autovehiculul prin municipiul Bistriţa, a observat mai mulţi agenţi de poliţie aflaţi în controlul traficului rutier, moment în care l-a sunat pe inculpatul Hasnăş Roberto Emil, pentru a-i cere ajutorul în cazul în care ar fi fost oprit de către aceşti agenţi. Martorul pretinde că ar fi dorit ca inculpatul să îl ajute, în sensul de a-i împiedica pe agenţi să comită vreun «abuz» dar susţine că, în cele din urmă nu a mai fost oprit pentru control, motiv pentru care l-a anunţat pe inculpat că situaţia «s-a rezolvat».

În convorbirile telefonice purtate cu inculpatul, martorul s-a referit la agenţii de poliţie cu apelativul «bote de fasole», ceea ce arată că, în nici un caz, intenţia cu care inculpatul a dat telefonul respectiv nu a fost una legitimă.

La data de 10.12.2014, a fost audiat ca martor poliţistul Găluţ Gheorghe, care a declarat că se afla în activităţi de control al traficului rutier, împreună cu colegul său Rus Valer, la data de 27.07.2014. La un moment dat, Găluţ Gheorghe a observat pe telefonul său mobil un apel nepreluat, provenit de la inculpatul Hasnăş Roberto Emil, ceea ce arată că inculpatul a încercat într-adevăr să intervină în favoarea lui Oniţa Călin Daniel”, se arată în documentul instanței.

“Pilă” amendată, intervenție inutilă

Roberto Hasnăș ar fi intervenit și asupra polițistului Dorel Greab, pe data de 31.07.2014, pentru a nu constata şi sancţiona o contravenţie, în localitatea Prundu Bârgăului.

“Intervenţia se face la solicitarea comisarului şef Olariu Liviu, adjunctul şefului IPJ Bistriţa Năsăud, care i-a solicitat lui Hasnăş Roberto Emil să fie luate doar «măsuri de avertisment».

Cu privire la acest aspect martorul Greab Dorel a confirmat faptul că la data respectivă, a fost contactat telefonic de inculpatul Hasnăş Roberto Emil, care i-a cerut să favorizeze un contravenient, respectiv conducătorul auto al unui microbuz cu numere de Botoşani dar a realizat că, de fapt, acel autovehicul fusese oprit în apropiere de alţi doi poliţişti, Măhălean Liviu şi Gaie Gabriela, care îl şi sancţionaseră pe şoferul menţionat, astfel că a renunţat din proprie iniţiativă”, se arată în document.

Solicitarea superiorului, ignorată

De asemenea, în 07.08.2014 Roberto Hasnăș a intervenit asupra subordonatului Someşan Ilie Ioan “folosind un cod de inspiraţie meteorologică”, în sensul de a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită de numita Tonea Alina, pe raza localităţii Mijlocenii Bârgăului.

“Comisarul şef îi spune subordonatului său: «Mă omule, atenţie mare că la Bistriţa a început să plouă foarte, foarte puternic… bun, să nu avem probleme. Bine ? Neapărat» Pentru că a fost depistată că a condus, în localitate, cu viteza de 90 km./h, fiindu-i aplicată amendă de 360 lei şi 3 puncte de penalizare şi a arătat că, întradevăr, înainte de finalizarea întocmirii procesului verbal, l-a sunat pe inculpatul Hasnăş Roberto Emil, solicitându-i ajutorul în legătură cu contravenţia săvârşită, însă această intervenţie a rămas fără finalitate pentru că a fost sancţionată.

Martorul Arpăştean Francisc Vasile a confirmat faptul că în timp ce întocmea procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, colegul său Someşan Ilie Ioan a fost contactat telefonic de către inculpat, cu solicitarea conspirată de a nu fi constatată şi sancţionată contravenţia săvârşită de către Tonea Alina Ioana însă nu au dorit să dea curs intervenţiei inculpatului, ci au ignorat solicitarea acestuia şi au procedat la emiterea procesului verbal”, se mai precizează în documentul instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.