Senatorul PDL Mihail Hărdău, Preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, a susţinut, în şedinţa de plen a Senatului de marţi, 18 septembrie a.c., declaraţia politică Vocaţia trădării şi mirarea unei naţii. Redăm în cele ce urmează textul integral al declaraţiei:
Vocaţia trădării şi mirarea unei naţii
Vara politică trecută a consfinţit, fără doar şi poate, că dorinţa guvernării actuale nu este îndreptată nici spre dreapta, dar nici spre stânga europeană, ci mai degrabă spre Răsărit. Aprecierile şi luările de poziţie ale Estului în conflictul politic intern au amintit de sfâşierile unui nou Război Rece al declaraţiilor Vest-Est cu frontul la Bucureşti.
Nu este o noutate faptul că Parlamentul României şi-a schimbat majoritatea şi nici că acest lucru a fost posibil în principal datorită trădării materializate prin traseismul politic en gros, o meteahnă parlamentară românească într-o ţară cu o democraţie aflată într-o fază embrionară perpetuă, fisurată de apucături postcomuniste sau colectiviste, cu manifestări vădit egalitariste avându-şi rădăcinile în Falansterul de la Scăieni, condamnate punctual şi energic de Uniunea Europeană, respectiv de partenerii noştri strategici din Vest. Vocaţia trădării nu este de dată recentă, o avem în gena noastră naţională. Majoritatea domnitorilor s-au pârât între ei negociindu-şi influenţa la Înalta Poartă şi nu numai, sperând astfel în mărinimia sultanului şi a altor potentaţi politici vremelnici. Am trădat mereu şi întotdeauna în istoria noastră fudulindu-ne prosteşte cu această atitudine şi glisând această ţară spre un patriotism conjunctural.
Deunăzi, Victor Ponta încurca borcanele istoriei şi geografiei declamând că refuză să trăiască într-o ţară fanariotă ce îşi rezolvă problemele la Înalta Poartă. Este incredibilă manipularea la care se dedă pe plan intern un mitoman al dreptului penal, acelaşi mitoman care recunoaşte pe plan internaţional că a rezolvat – fără să discutăm cum anume le-a rezolvat – cam 10 puncte şi jumătate din cele 11 solicitate de Preşedintele Comisiei Europene. Şi de ce nu? De ce nu s-ar deda la această manipulare grosolană când s-a constatat că marea masă electorală a românilor a aflat abia la cinci ani de la integrarea în Uniune că avem reguli europene de respectat şi că există comisari pe Justiţie îndreptăţiţi să ia poziţie şi să sancţioneze drastic un stat care o ia razna, aşa cum a fost statul român.
Îmi permit să afirm că suspendarea Preşedintelui Băsescu, departe de a fi profitabilă USL sau lui Crin Antonescu, a reuşit pentru prima dată să impună românilor de rând o vagă, dar necesară lecţie a funcţionării instituţiilor europene, respectiv a drepturilor şi obligaţiilor unui stat membru. Rămâne următoarea observaţie: pe Victor Ponta nu îl deranjează existenţa unei Înalte Porţi, ci poziţionarea acesteia din punct de vedere geografic, poate şi faptul că şi alţii au acces acolo să-şi prezinte propriul punct de vedere cu privire la ce ar trebui să fie democraţia într-un stat european.
Cu regret am constatat că suntem un popor definit de mirare, aşteptare şi supuşenie: ne mirăm când nu trebuie refuzând schimbarea, aşteptăm salvarea din altă parte, de la alţii, dacă se poate „fără să punem osul” şi ne supunem primului sosit fără prea multe întrebări. Uneori manifestăm revolte surprinzătoare, dar care sunt de prisos. Atunci de ce ne-am răzvrăti faţă de Uniunea Europeană la care am aderat în mod voluntar când ani la rândul am ascultat de Mama Rusie sau de Poarta Otomană? Ponta confundă cu bună ştiinţă vasalitatea faţă de turci şi ruşi cu respectarea statului de drept într-un stat european.
Cuplul politic, toxic prin excelenţă, Ponta-Antonescu a reuşit să dinamiteze credibilitatea României negând Europa şi statul de drept prin decapitarea în 3-6 iulie a.c. a preşedinţilor de Camere, a celui de Stat şi a Avocatului Poporului. Mai mult, diferite afirmaţii neinspirate ale acestui nefericit cuplu de lideri politici – parcă rupţi dintr-o tragedie elenă – au adus un plus de neîncredere faţă de noi din partea partenerilor de peste ocean, fapt ce punctează o lipsă crasă de imaginaţie în stabilirea sau conservarea unor linii de strategie politică externă durabilă pentru ţara noastră.
Cei doi au năruit, pe termen lung, poziţia României în Uniune reducând-o la expresia nefericită, în cazul nostru, de republică bananieră. Desigur, Crin Antonescu, în calitate de fost preşedinte de stat interimar, ar fi trebuit să ia urgent atitudine şi să convingă parlamentarii europeni că producem mai multe prune decât coacem banane, însă tăcerea dânsului nu face decât să-i confirme pe olandezi în presupunerile agricole eronate.
Deplâng scurta, dar zgomotoasa activitate a domnului Antonescu la Cotroceni, acest Midas antic al României prezente, care prin tot ce a atins, a falimentat şi împietrit ultimele resorturi pe care ţara le avea pentru a accede în Schengen în acest an reuşind să amorţească reacţiile liberalilor autentici şi distorsionând profund însăşi ideea fundamentată de magnificii liberalismului românesc, înscăunată de Brătieni.
Vă mărturisesc că derapajele oamenilor politici de dincolo de Carpaţi mă impulsionează, şi nu numai pe mine, să recitesc într-o altă cheie mult blamatul manifest M-am săturat de România, scris de un cetăţean onest.
Senator PDL Mihail Hărdău
