Doi bărbați, unul din Bistrița, celălalt din comuna Leșu, au ajuns la începutul acestei luni după gratii, pentru trafic de droguri. Unul a cumpărat substanțele interzise din Spania, în timp ce celălalt a traversat Europa, ca să le introducă în țară, pentru ca mai apoi să fie vândute. Când a fost interceptat cărăușul de către oamenii legii, acesta avea asupra sa nu mai puțin de 17 kg de cannabis. Cei doi nu erau la primul transport de droguri, metoda fiind deja folosită și înainte, cel puțin asta susțin procurorii DIICOT.

Mihai Marian Bozbici și Lenuț Dragotă au fost agățați de polițiștii de la Crimă organizată și procurorii DIICOT pe 4 februarie, când cel de-al doilea a fost interceptat în localitatea Dumitra, într-un microbuz, în timp ce se îndrepta spre Năsăud. Dragotă avea în bagajele sale nu mai puțin de 17 kg de cannabis.

“Polițiștii de combatere a criminalităţii organizate Bistriţa-Năsăud, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au organizat o acțiune de prindere în flagrant a unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de introducere în ţară de droguri de risc. Astfel, pe raza comunei Dumitra, polițiștii au oprit în trafic un microbuz care aparține unei firmei de transport internațional de persoane. În urma controalelor efectuate, în bagajul unui bărbat de 45 de ani (n. r. – Lenuț Dragotă), din Leșu a fost descoperite 11 pachete care conțineau o substanță vegetală de culoare verde-oliv. În urma analizelor de laborator, a rezultat faptul că este vorba de cantitatea de 17,22 kg de canabis”, au transmis într-un comunicat procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud.

Cinci persoane care se aflau în microbuz au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud pentru audieri. Totodată, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele lui Mihai Marian Bozbici, în vârstă de 36 de ani, bănuit, de asemenea, de comiterea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc.

Pe 5 februarie, Bozbici și Dragotă au fost duși în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă de instanță.

Gazeta de Bistrița a intrat în posesia încheierii penale, astfel că putem să vă relatăm cam cum au decurs faptele.

Trebuie să menționăm că ambii bărbați au reședința în Spania, însă veneau regulat acasă.

Primul picat în plasă avea 6 kg de cannabis

Din documentul instanței reiese faptul că procurorii DIICOT bănuiesc că au de a face cu o rețea de traficanți de droguri și că Bozbici și Dragotă nu au acționat singuri. De fapt acesta este unul dintre motivele pentru care au solicitat arestarea preventivă a celor doi. Evident, piesa grea pentru cererea de arestare preventivă a fost cantitatea mare de drog introdusă în țară.

“Având în vedere că ancheta este la un moment incipient, apreciază că privarea de libertate a inculpaților este necesară pentru a-i împiedica pe ceilalți inculpați (n. r. – !!!!) să comunice cu ceilalți participanți la comiterea faptelor care până la acest moment nu sunt identificați și cu martorii în cauză”, au arătat procurorii în fața instanței.

SCCO s-a sesizat cică din oficiu! În traducere, a primit informații

Potrivit documentului instanței, pe data de 31 ianuarie, polițiștii SCCO Bistrița-Năsăud s-au sesizat din oficiu “cu privire la săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc”.

Se pare însă că sesizarea nu o fi chiar din oficiu, întrucât, coincidență sau nu, pe 25 ianuarie a fost săltat un bărbat din Șieu-Măgheruș – Andrei Tomoroga –  în timp ce transporta un colet cu 6 kg de cannabis, pe care l-a ridicat de la o firmă de curierat.

“În cauză s-a stabilit că, la data de 25 ianuarie 2020, inculpatul T.A. a ajutat o persoană neidentificată până la acest moment, să introducă în România, prin intermediul unei firme de transport din Bistrița, o cantitate însemnată de cannabis (expediată din Spania).
În acest sens, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud au procedat la efectuarea unei acțiuni de prindere în flagrant a inculpatului, după ce acesta a ridicat coletul, care conținea cantitatea de 6 kg de cannabis, de la respectiva firmă de curierat”, au arătat procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud, într-un comunicat transmis la acea vreme.

Andrei Tomoroga a fost și el atunci arestat pentru 30 de zile. Acum procurorii DIICOT cer prelungirea cu încă 30 de zile a mandatului de arestare preventivă.

Cei doi au fost filați

Revenind la cauza prezentă, conform procurorilor, Mihai Marian Bozbici se afla la momentul “sesizării din oficiu” a polițiștilor SCCO, pe teritoriul Spaniei, de unde procura diferite cantități mari de cannabis, droguri ce au fost ulterior transportate cu ajutorul unei firme de transport prin serviciul coletărie, în România, orașul Bistrița”.

Pe 2 februarie, oamenii legii au aflat că Bozbici urma să expedieze un colet care să conțină cantități mari de droguri, bineînțeles ascunse într-un bagaj, marfă care urma să ajungă două zile mai târziu în Bistrița.

Astfel, pe 4 februarie, oamenii legii au organizat flagrantul. Lenuț Dragotă a fost urmărit o vreme, de la coborârea din autocarul cu care a ajuns în Bistrița, din Spania.

“După coborârea din autocar, suspectul Dragotă lenuț a ridicat din autocar bagajul proprietatea sa, pe care l-a transferat în microbuzul (xxx), condus de numitul XX și a pornit în direcția Năsăud, ca pasager, urmând să se întâlnească cu suspectul Mihai Marian Bozbici pentru a-i preda drogurile”, au arătat procurorii.

În localitatea Dumitra, oamenii legii au oprit microbuzul, iar în bagajele lui Dragotă au fost găsite 11 pachete cu cannabis, vidate și înfoliate.

“Din cercetări rezultă că drogurile găsite asupra suspectului Dragotă Lenuț au fost procurate de suspectul Bozbici Mihai Marian anterior datei de 02.02.2020 din Spania. La acea dată suspectul Bozbici Mihai Marian i-a predat cantitatea din drogul de risc cannabis suspectului pentru ca acesta să o transporte în România, (…), în timp ce suspectul Bozbici Mihai Marian s-a deplasat în România cu avionul, urmând să se întâlnească cu suspectul Dragotă Lenuț în România”, au arătat procurorii.

De asemenea, procurorii mai precizează că pe timpul transportului, Bozbici și Dragotă au ținut permanent legătura prin telefon. Cei doi urmau să se întâlnească în ziua în care leșanul a ajuns în Bistrița sau într-una din zilele următoare, spun procurorii, pentru ca Bozbici să preia drogurile după care să le vândă.

“Inculpații Bozbici Mihai Marian și Dragotă Lenuț se află în situația prevăzută de art. 223 alin 2 din Codul de procedură penală, în sensul că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că au săvârșit o infracțiune de trafic de droguri, iar din împrejurările cauzei rezultă că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea și liniștea publică.

Pe baza evaluării gravității faptelor reținute în sarcina inculpaților, a modului de comitere și a circumstanțelor de comitere a acestora, a persoanei inculpaților, s-a constatat de către reprezentantul Ministerului Public că privarea de libertate a inculpaților Bozbici Mihai Marian și Dragotă Lenuț este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal în care este necesară administrarea altor probe, precum și necesitatea ca inculpații să nu comunice cu CEILALȚI PARTICIPANȚI la comiterea faptelor ce fac obiectul cercetăriilor și cu martorii în cauză”, au mai arătat procurorii.

Cantitatea mare de drog a șocat și instanța

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă ca fiind întemeiată, ținând cont de textele de lege care prevăd condițiile admiterii unei astfel de propuneri și raportându-le la situația de fapt a dosarului, la probele aduse de procurori și de actele de urmărire efectuate de aceștia.

“Judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că de asemenea, la acest moment procesula, luarea măsurii arestării preventive se impune și pentru aceea că o măsură alternativă (arest la domiciliu sau control judiciar) nu este adecvată, dat fiind faptul că cercetările penale sunt la debut, iar prezența inculpaților la domiciliu, ca și orice deplasare a lor, ar putea periclita ancheta penală, putând lua legătura cu diferite persoane, șo obstrucționa cercetările penale.

Suspiciunea rezonabilă privind procurarea cantității de 17,22 kg de drog cannabis de pe teritoriul unui stat aflat la mii de km depărtate, în extrema continentului, și introducerea acesteo cantități mari de drog pe teritoriul țării noastre în vederea comercializării lasă lipsită de orice sens orice discuție cu privire la proporționalitatea măsurii preventive ce se impune a fi dispusă în cauză, nici o altă măsură, dintre cele prevăzute la art 202 alin 4 C.pr.pen, nefiind suficientă pentru asigurarewa bunei desfășurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii inciulpaților de la urmărirea penală sau de la judecată ori a prevenirii săvârșirii unor alte infracțiuni.

Săvârșirea de infracțiuni în domeniul traficului de droguri are un imapct major în rândul societății la nivel local, național și internațional, cunoscute fiind efectele asupra sănătății, în speciale menatel ale consumatorilor de astfel de substanțe, ceea ce determină subsecvent un climat de insecuritate socială, cu atât mai mult cu cât majoritatea consumatorilor sunt, de regulă, tineri sau chiar minori, respectiv persoane vulnerabile la consumul acestor substanțe și care sunt ușor atrași în astfel de activități ilegale, devenind deseori viitori consumatori, cel mai adesea permanenți, cât și viitori dealeri”, a motivat instanța decizia de admitere a propunerii de arestare preventivă a celor doi inculpați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.