Începând de astăzi, traficul rutier pe străzile Valea Ghinzii și Aerodromului din municipiul Bistrița va fi restricționat, anunță primarul Ovidiu Crețu, întrucât vor fi reluate lucrările prevăzute în proiectul ”Drum de acces și utilități aferente Complexului Sportiv Polivalent din municipiul Bistrița”.
”Începând cu data de 20.02.2020 se reia execuția lucrărilor pe străzile Valea Ghinzii și Aerodromului din cadrul obiectivului de investiție „Drum de acces și utilități aferente Complexului Sportiv Polivalent, municipiul Bistrița”. Vor exista restricții de circulație între orele 8 – 16, fapt pentru care rugăm ca toți participanții la trafic și riveranii să dea dovadă de înțelegere și să respecte reglementările cu privire la circulația pe timpul execuției lucrărilor”, precizează primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu.
În ceea ce privește proiectul ”Drum de acces și utilități aferente Complexului Sportiv Polivalent din municipiul Bistrița”, acesta este finanțat prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală, având o valoare de circa 27 milioane lei.
În proiect sunt prevăzute atât lucrări de modernizare a străzii Valea Ghinzii, cât și lucrări de reconfigurare a sistemului de canalizare. Tot prin acest proiect, pe strada Valea Ghinzii vor fi amenajate troture și piste de biciclete și întreaga zonă va beneficia de iluminat public.
Potrivit contractului semnat în toamna anului trecut, lucrările ar trebui finalizate în 24 de luni.
Bine ar fi ca drumul acesta sa fie asfaltat si sa fie extins cu legatura in Valea Ghinzii , astfel o buna parte din traficul rutier blocat dinspre Unirea-Livezile-Bargaie, sa fie reorientat pe acolo pana la Podul Jelnii …