Și în acest an, Primăria Bistrița va executa lucrări de reabilitare din bordură în bordură a mai multor străzi din oraș, pe listă fiind cuprinse 37 de artere rutiere. Banii necesari pentru aceste lucrări sunt prevăzuți în proiectul de buget pe anul 2020, proiect care va fi supus dezbaterii Consiliului Local Bistrița în ședința din data de 13 februarie.

Pentru cele 37 de străzi pe care sunt prevzăute lucrările de reparații curente prin frezare și turnare mixtură asfaltică pe partea carosabilă, Direcția de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița a lansat deja procedura de achiziții publice, licitația fiind împărțită în 5 loturi.

Cele 37 de străzi sunt: Bulevardul Decebal, străzile Andrei Mureșanu, Năsăudului, Iosif Vulcan, Irisului, Ion Pop Reteganul, Magnoliei, Valea Budacului, Cezar Boliac, Nicolae Drăgan, Apicultorilor, Caraiman, Cloșca, Crișan, Horia, Romană, Arțarilor (între Romană și Gării), Păcii, Mărăști, Mărășești, Pescarilor, Strâmbă, Poligonului, Agronomului, Bârgăului, C.R. Vivu, Baba Novac, Călimani, Carpați, Florilor, Înfrățirii, Mesteacănului, Ion Vidu, Lavandei, Mușcatei, Ostașului, Țibleșului.

Valoarea estimată a contractului pentru reparații pe cele 37 de străzi este de 6,8 milioane lei, potrivit anunțului postat pe portalul destinat achizițiilor publice din România.

Pentru că este vorba despre lucrări de reparații, banii necesari pentru acestea sunt prevăzuți în bugetul Direcției de Servicii Publice și nu în bugetul destinat investițiilor pe care Primăria Bistrița intenționează să le realizeze în acest an. Tot în bugetul Direcției de Servicii Publice mai este prevăzută și suma de aproximativ 500.000 de lei pentru întreținerea străzilor pietruite și pentru realizarea marcajelor rutiere.

Viceprimarul Cristian Niculae a anunțat că va propune municipalității să aloce bani din bugetul pe anul 2020 pentru reabilitarea din bordură în bordură a 50 de străzi din oraș. Până acum, în proiectul de buget sunt cuprinse doar 37 de astfel de străzi.

Anul trecut, Primăria Bistrița a mai executat astfel de lucrări de reabilitare a îmbrăcăminții asfaltice pe 47 de străzi din oraș, investiția de circa 1,3 milioane de euro fiind realizată tot cu bani din bugetul local al municipiului Bistrița.

FOTO: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.