Sociologul Vasile Dâncu, prezent la Conferința extraordinară a PSD Bistrița-Năsăud pentru desemnarea delegaților la Congresul Național al PSD, a declarat că face parte dintr-un ”nucleu” care și-a propus să gândească o nouă strategie a partidului. Din aceeași echipă face parte și consultantul politic Cozmin Gușă, precum și președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
”Particip la un nucleu în care gândim noua strategie a partidului, chiar dacă în mod informal. Noua strategie pentru campaniile viitoare va fi una foarte flexibilă, adică proiectul de campanie va fi unul național, însă, pentru prima dată, vom reuși să impunem un adevăr care ne-a fost refuzat nouă, ardelenilor, de fiecare dată: ideea că zonele țării sunt total diferite. Studiile mele de 25 de ani asupra electoratului m-au făcut să înţeleg un lucru care e foarte greu să îl priceapă mai ales cei de la Bucureşti. Acela că Transilvania şi Banatul, Maramureş şi Crişana se deosebesc de celelalte zone ale ţării prin următorul lucru, din punct de vedere sociologic: ardelenii vor din partea centrului libertăţi, diverse forme de libertate; cei din Moldova şi din sud vor mai mult resurse de la Bucureşti, pentru că sunt zone mai sărace. Şi atunci, şi campania trebuie să fie diferită. Cei care fac campanie înțeleg asta. Noi o să avem o schemă, o structură de campanie, care înseamnă mesajele importante ale partidului, proiectul partidului de dezvoltare a României pentru următorii ani, care să fie suportul pentru cei care comunică la nivel local. Însă, va fi o flexibilitate maximă. (…) Vom avea libertate maximă ca în teritoriu să se facă campanii adaptate nevoilor fiecărei regiuni. (…) Asta înseamnă să faci politică pragmatică”, a declarat Vasile Dâncu, într-o conferință de presă susținută la Bistrița.
Sociologul mai spune că și alianțele pe care le va face PSD vor fi foarte flexibile.
”Și alianțele vor fi foarte flexibile, pentru că vrem să facem proiecte care să folosească oamenilor și acesta e un lucru pe care partidul l-a înțeles în acest moment. (…) Vom face o alianță mai mare, vom redefini profilul partidului și al votanților, pentru că s-a schimbat populația din România. Astăzi nu mai avem muncitorii în halate albastre cu care a câștigat Ion Iliescu alegerile de două ori și jumătate. Astăzi nu mai avem, de asemenea, acea populație rurală care încă era dependentă de ce vine de la București. Asta pentru că oamenii au plecat în străinătate și au devenit o diaspora agresivă împotriva stângii, care nu a înțeles la un moment dat ce a făcut pentru asta. Cu aceste schimbări ale României nu se poate ca partidul să nu se schimbe. Ceea ce am făcut în ultimii 3 ani a fost o formă de autism politic, în care oamenii și-au văzut numai de ideile lor. Sunt câteva județe care au urmărit numai să își câștige scorul lor electoral și restul nu conta. (…) Cred că acum partidul are inteligența să se plieze pe situații, mai ales pe o situație de criză. De aceea nu cred că disciplina de partid va fi cel mai important lucru, ci imaginația, creativitatea și modul în care o să înțelegi nevoile oamenilor”, a mai spus Dâncu.
Vasile Dâncu a fost propus de Organizaţia PSD Bistriţa-Năsăud pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al partidului.
Domnule Dancu,
1/. Impartiti PSD-ul , ca partid de stanga, pe zone geografice ( Ardeal, Moldova, Banat, maramures, Bucuresti, Dobrogea… etc. ) fiecare cu conducerea lui independenta fatza de celelalte si inmatriculati separat PSD de Ardeal, PSD de Moldova… etc. ;
2/. La nivel national, faceti doar ” un birou consultativ ” condus prin rotatie de liderii ” subdiviziunilor ” astfel create si care sa nu aiba ” putere deplina de decizie ” fara consultarea si votul celorlalti , sa nu mai patzitzi cum a patzit-o PSD-ul sub ” dictatura lui Dragnea de Tiliorman ” ;
3/. La alegeri, sa mergeti fiecare cu candidatul propriu, pentru ca toate procentele impreuna, vor forma acea ” colalitie de putere ” care va ” zdrobi ” orice alta coalitie de dreapta, numarul mebrilor acestor partide fiind cu mult mai mic .
Intelegeti ca oamenii la modul general NU VOTEAZA CU UN ANUMIT NUMAR DE MEMBRII DINTR-UN PARTID, CI VOTEAZA CU O IDEOLOGIE indiferent de numarul membrilor ( precum este si acest ALDE… cu un nr foarte nesemnificativ si totusi a guvernat si o sa mai guverneze inca in aliantza cu PSD … ) , deci teoria ca ” nu ne divizam partidul ” ESTE O PROSTIE NATIONALA ! Intelegeti ca o supercentralizare … ( totul la Bucuresti …) SI TOTUL INTR-UN SINGUR ” LIDER NATIONAL CENTRAL ” NU ESTE NICI BENEFICA NICI UTILA SI NICI RENTABILA PENTRU ROMANIA !
D-le DANCU . cu tot respectul pe mine ca si om informat 10 strategi, asa ca d-vs tot nu ma pot lamuri . Schimbare de strategie la pesede in forma actuala cu oamenii de astazi nu poate avea loc sub soare. In aceasta seara la toate stirile nationale sosea o stire. La conducerea Psd ARAD a fost numit nimeni altul decat urmaritul penal Dorel Caprar, cel care ( cica ) a luat mita si spagi din vamile judetului respectiv. Dosarul are si un nume ( BANI pt. PESEDE) . No , asta da reforma ! Asta da strategie !