PSD a anunțat că va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului dacă actualul Executiv își va angaja răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi. Însă, deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, spune că va vota împotriva moțiunii, întrucât, în opinia sa, situația politică din România este fragilă.
”Salut măsura asumată de Guvern, însă constat că, după anunțul de la Palatul Victoria, situația politică a devenit fragilă. PSD a anunțat că va depune moțiune de cenzură împotriva Cabinetului PNL.Dacă moțiunea trece, nu vom avea alegeri de primar în două tururi, dar vom avea anticipate”, este de părere Simionca.
Deputatul mai consideră că România se află ”în faza incipientă a unei crize politice majore care ar putea aprinde fitilul unei crize economice, cu consecințe dramatice pentru români”.
”Dacă actualul Guvern va fi demis, iar următoarele două propuneri de prim-ministru vor fi respinse în Parlament, vom avea câteva luni în care România stă pe loc, cu creșteri de dobânzi la împrumuturi și lipsă de interes pentru țara noastră din partea posibililor investitori”, mai arată deputatul bistrițean.
Parlamentarul a anunțat încă de pe acum că va vota împotriva moțiunii pe care PSD o va depune pe tema revenirii la alegerea primarului în două tururi.
În privința alegerilor anticipate, Simionca spune că acestea ar putea fi luate în discuție doar dacă sunt îndeplinite simultan trei condiții: primari aleși în două tururi de scrutin, reducerea la 300 a numărului de parlamentari și eliminarea pensiilor speciale.
Problema si frustrarea celor de la P(D)NL … este faptul ca desi se doresc a fi ” sefii celor de dreapta ” politica … toti ceilalti, mai ” mititei ” decat ei ( ca numar ) … nu le prea le ” inghit ” aceasta … ” galusca ” … si NU ADMIT SA FIE CALCATI IN PICIOARE, SUBJUGATI ORI EFECTIV ASIMILATI ( inghitzitzi )…de P(D)NL-isti .
Daca ” puterea politica ” nu va intelege ca IN ROMANIA este imposibil sa ” dictezi ” cu un singur partid, SE INSEALA AMARNIC .
De aceia, trebuie lasate frustrarile deoparte si in toate domeniile, facute ” aliantze politice ” FUNCTIE DE INTERESUL NATIONAL SI NU AL IDELOGIEI INDIVIDUALE A FIECARUI PARTID , altfel, vom face alegeri locale IN CATE 3-4 TURURI … si tot din 2 in 2 ani, sau anual… sperand unii si altii… ca numai asa vor pune ” botul pe ciontul cu fasole ” … si ne plangem ca nu sunt bani pentru salarii si pentru pensii … da sa-i ” fu**m pe asa ceva…. DAAAAA ATUNCI SUNT !