Pe parcursul anului 2020, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud va organiza, prin Centrul Propriu de Formare Profesională, o serie de programe de formare profesională gratuite detinate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă (atât şomeri indemnizaţi, cât şi neindemnizaţi).
Planul de formare profesională pentru anul 2020 al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud prevede organizarea a 40 de programe de formare profesională, care să cuprindă 604 de şomeri, în 25 de ocupaţii:
- Administrator pensiune turistică;
- Agent de curăţenie clădiri;
- Agent de securitate;
- Baby sitter;
- Bucătar;
- Coafor;
- Cofetar;
- Comunicare în limba engleză;
- Comunicare în limba română;
- Contabil;
- Formator;
- Frizer;
- Îngrijitor bătrâni la domiciliu;
- Inspector/referent resurse umane;
- Instalator instalaţii tehnico sanitare şi de gaze;
- Lucrător în comert;
- Lucrător în cultura plantelor;
- Lucrător în structuri pentru construcţii;
- Manager proiect;
- Manichiurist;
- Operator introducere şi validare date;
- Ospătar(chelner);
- Patiser;
- Specialist în domeniul SSM;
- Stilist protezist pentru unghii.
”Din cele 40 de programe de formare profesională, 39 se adresează şomerilor şi unul este destinat persoanelor private de libertate aflate în Penitenciarul Bistriţa”, precizează directorul AJOFM Bistrița-Năsăud, Otilia Râpan.
Totodată, în perioada următoare se vor derula programe de formare profesională în meserii precum administrator pensiune turistică (Beclean), agent de securitate (Bistrița) și bucătar (Bistriţa).
Pentru înscrierea la un program de formare profesională sunt necesare următoarele documente:
- cerere tip (se completează la sediul A.J.O.F.M. B – N);
- copie act de identitate;
- copie certificat de naştere;
- copie certificat căsătorie (pentru femei);
- copie diplomă studii (ultimul act de studii);
- carnet de şomer sau adeverinţă din care să rezulte că persoana este înregistrată la A.J.O.F.M. B-N ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă.
Persoanele interesate să urmeze un program de formare profesională pot obține mai multe informații de la sediul Centrului de Formare Profesională din Bistriţa, strada Gării, nr. 2 – 4, etaj ll sau apelând numărul de telefon 0263 236 296.
FOTO:arhivă