Un accident rutier a avut loc, joi seara, pe Bulevardul Republicii din municipiul Bistrița, unde un autoturism condus de un tânăr a ajuns într-un stâlp de electricitate, rupându-l. Două bulevarde – Republicii și Decebal, dar și câteva străzi secundare au rămas fără electricitate în urma acestei isprave, iar traficul a fost întrerupt aproape două ore.

Un tânăr din Bistrița, care circula cu autoturismul pe Bulevardul Republicii din Bistrița, s-a crezut pe o pistă de raliu și a apăsat prea tare pedala de accelerație, însă a pierdut controlul volanului și a ajuns într-un stâlp de electricitate, rupând-ul. Din fericire, nici el și nici ceilalți ocupanți ai mașinii nu au pățit nimic. A lăsat o zonă destul de mare fără curent electric.

Conform primelor date, pe Bulevardul Republicii, un tânăr de 23 de ani, din Bistrița, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.

Din fericire, în urma accidentului nu au fost înregistrate victime. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Traficul a fost blocat pentru aproximativ o oră și 40 de minute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.