„Revoluția” din decembrie 1989! (II) Componenta externă, dezinformare și manipulare

Teza ”revoluției populare” a fost spulberată imediat după evenimentele din Decembrie 1989 de francezul Michel Castex prin publicarea cărții ”O minciună mare cât un secol”, cu argumente greu de combătut și care demonstrează fără nici un echivoc că în România a avut loc o lovitură de stat.

În prima parte a acestui material am prezentat evoluția evenimentelor începând cu data de 22 decembrie 1989, orele 16.00, din care rezultă, potrivit procurorilor militari de la PÎCCJ că, în România a avut loc o lovitură militară de stat pusă la cale de un grup, care prin mijloace violente extreme, prin manipulare și dezinformare au răsturnat regimul existentși au preluat puterea politică. Ceea ce procurorii militari nu mai spun este că toată această acțiune nu ar fi fost posibilă fără implicarea decisivă a unor puteri străineși care practic au declanșat lovitura militară de stat și ulterior asasinarea lui Nicolae Ceaușescu.

Se pare că nu este departe timpul când în România va fi extrem de greu să-ți exprimi o altă părere vis-a-vis de linia oficială care stabilește că în decembrie 1989 a avut loc o ”revoluție”. Este curios și ciudat faptul că în primul mandat de președinte al României, Klaus Iohannis nu a exprimat nici o părere legată de cele petrecute în urmă cu 30 de ani.A tăcut profund, pentru ca în aceste zile, cu ocazia cuvântării ținută în Parlamentul României, să decreteze practic că nimeni nu mai poate face aprecieri privind evenimentele din decembrie 1989, negând teza oficială a așa-zisei ”revoluții”.

„În calitate de Președinte al României, resping cu fermitate orice opinie care pune sub semnul întrebării existența unei revoluții anticomuniste, plătite cu jertfă de sânge, pentru libertate și democrație, în Decembrie 1989”………..„Niciun partid politic, niciun grup, nicio entitate și niciun român nu au dreptul să nege existența acestui eveniment cardinal pentru devenirea democratică a României”, a spus președintele Iohannis.

Hai să fim serioși, adică cum nu avem dreptul, am intrat în dictatură și nu știm acest lucru? S-a schimbat Constituția și s-a interzis dreptul la gândire și liberă exprimare? Și ce se întâmplă cu cei care nu sunt de acord cu teza oficială a ”revoluției”, vor fi amendați, li se vor întocmi dosare penale și vor fi condamnați la ani grei de pușcărie? Sau vor fi internați în lagăre pentru reeducare și spălare a creierelor?

Că în România a fost orice altceva decât o ”revoluție”, este o idee susținută de istorici reputați, atât din țară cât și din străinătate,dar și de jurnaliști sau de foști lucrători din serviciilor de informații. Este deja o chestiune de notorietate faptul că în România, ca de altfel în toate țările socialiste est europene, regimurile comuniste practic au dispărut ca urmare a unei înțelegeri între URSS și SUA. Spre deosebire de celelalte țări foste comuniste unde conducătorii respectivi au înțeles mersul vremurilor, Ceaușescu a rămas ferm pe poziție refuzând orice schimbare sau retragere de la putere.

Prezența în stradă a sute de mii de români în decembrie 1989 fără îndoială a fost una sinceră, determinată de lipsurile pe care le-au îndurat, pe fondul eforturilor supraomenești făcute de țară și Ceaușescu pentru plata datoriei externe, dar a califica ceea ce s-a întâmplat atunci, în ciuda realității, drept „revoluție”, este totuși prea mult.

Ceaușescu nu a înțeles și a plătit cu viața

La trei zile de la întâlnirea pe care Gorbaciov a avut-o la Malta cu președintele SUA George Bush, într-o scurtă informare, făcută la Moscova, a liderilor țărilor socialiste, conducătorul sovietic a lansat un mesaj clar pe care l-a înțeles toată lumea, mai puțin Ceaușescu. „Cine nu înțelege necesitatea rapidă a reformelor, va plăti curând foarte scump”, a spus Gorbaciov, atunci. Iar Ceaușescu nu a înțeles și câteva zile mai târziu a fost asasinat.

În România, violențele au început în data de 16 decembrie 1989 și au continuat în 17 decembrie, când la Timișoara s-au distrus magazine, a fost atacat sediul comandamentul diviziei și s-au inițiat în același timp acțiuni în jurul sau în apropierea unităților militare din garnizoană, s-a provocat și s-a stimulato violență a străzii care a produs derută în rândul forțelor de menținere a ordinii și liniștii publice.

Aceasta a fost realitatea și cu atât mai mult provoacă stupoare discursul fostului președinte Traian Băsescu, fost informator al Securității sub numele de cod ”Petrov”, rostit în plenul Parlamentului European cu ocazia unei manifestări dedicate evenimentelor din decembrie 1989. Textual, la un moment dat acesta a afirmat că ”milioanele de români care au ieșit în stradă” au ”fost în fața gloanțelor Armatei Române, întoarse împotriva propriului popor”.

Fals!Premeditat sau nu, Băsescu aruncă una din cele mai mari mizerii și dezinformări asupra Armatei Române, pentru că niciodată Armata nu a fost împotriva propriului popor. Că a fost victima unei imense manipulări și dezinformări este un lucru evident, dar în nici o situație nu a acționat premeditat împotriva cetățenilor români.

Armata, victimă a războiului psihologic

De la începutul anului 1989, România a fost victima unor operațiuni atipice de război psihologic duse prin toate mijloacele existente la vremea respectivă, în special prin canalele mass-media existente la momentul respectiv. Pentru prima dată celebrii ”omuleți verzi” de mai târziu și-au făcut apariția pe străzile unor orașe din România.

După primele momente de confuzie, Armata Română a trecut la apărarea obiectivelor strategice, iar toate planurileau vizat apărarea frontierei cu Ungaria unde câteva zeci de mii de militari ai URSS, dar și ai Armatei ungare erau în așteptare.

S-a scris puțin despre aceste lucruri, dar activitățile Armatei Române din Transilvania, respectiv a Armatei a 4-a din Cluj-Napoca, a celorlalte comandamente de mari unității, de la Oradea, Tg.Mureș, Dej și Bistrița au vizat actualizarea planurilor de trecere la apărare pe frontiera cu Ungaria și cu certitudine aceste acțiuni au stopat o agresiune iminentă a unităților Armatei Roșii dislocate în Ungaria și a Armatei ungare, prevenind astfel o catastrofă pentru România.

A avut loc atunci o ultimă operațiune a celor de la Contrainformații Militare cu concursul celor de la Direcția de Informații a Armatei: hărți în original, altele fotocopiate din comandamentul Armatei a 4-a din Cluj, dar și de la celelalte mari unității din compunerea acesteia, într-o amplă operațiune de dezinformare, au ajuns pe mesele comandanților Armatei Roșii din Ungaria, dar și a principalilor comandanți militari maghiari, iar acest lucru a determinat o schimbare de decizie a acestora. Și-au dat seama că nu este de glumit cu Armata Română și au renunțat la planurile lor de agresiune. Sunt aspecte aproape deloc dezvăluite în tot ceea ce s-a scris despre evenimentele din decembrie 1989.

În 17 decembrie 1989, la toate marile unități din cadrul Armatei a 4-a, la ora 15:23 s-a transmis indicativul de luptă ”Răsună Valea”, care a constituit o alarmă de luptă parțială. Abia a doua zi, de la același comandament din Cluj a fost transmis la ora 08.30 alarma de luptă totală, cu indicativul ”Radu cel Frumos”. Acest indicativ stabilea scoaterea efectivelor din cazărmi cu toată tehnica din dotare și dispunerea acestora în raioanele stabilite.

La Brigada 1 Vânători de Munte din Bistrița, de exemplu, au fost alarmați 259 de ofițeri, 53 de maiștri militari, 118 subofițeri, 1373 de militari în termen, 54 de personal muncitor civil, 111 camioane și autospeciale, 18 autospeciale de transmisiuni și 8 MLVM-uri (mașina de luptă a vânătorilor de munte). La fel s-a procedat și în garnizoana Cluj, la unitățile din Someșeni și la Florești, dar și în garnizoanele din Oradea, Tg.Mureș și Dej.

Inițial efectivele puse în stare de alarmă și nu au fost dotate cu muniție de război. Abia în data de 20 decembrie 1989, la orele 06.30 a fost distribuită militarilor muniția de război, câte o unitate de foc: 120 de cartușe în 4 încărcătoare, câte 30 în fiecare. 180 de cartușe pentru fiecare militar au fost păstrate în lăzi metalice, încuiate și sigilate.

În acele momente, obiectivul numărul unu al militarilor a fost apărarea obiectivelor strategice din Transilvania, cu precădere Clujul. Fără îndoială, militarii au fost supuși unor operațiuni de dezinformare și manipulare uriașe, în ciuda informațiilor oferite de cercetarea strategică și tactică, fiindcă multor comandanți din Cluj le era vie în memorie evenimente din Transilvania anilor 1940, când nordul Transilvaniei a fost cedat Ungariei, dar și evenimentele de dată mai recentă din 1968 din Cehoslovacia.

Cu toată certitudinea, comandanților militari din Armata a 4-a din Transilvania, nu apărarea regimului politic existent era misiunea momentului (și militarii aveau nemulțumiri și gândeau la fel ca și ceilalți români), ci apărarea țării.

La momentul respectiv multitudinea de ”turiști” străini apăruți în marile garnizoane din Transilvania, mai ales în apropierea zonelor unor stații de radiolocație și aerodromuri, începuse să dea de gândit multor șefi militari. Au fost și capete limpezi care și-au pus întrebări despre ce căutau acești ”vizitatori” în miez de decembrie în principalele orașe din Transilvania.

Sub presiunea evenimentelor, a manipulării și dezinformării uriașe, mulți comandanți militari de la diferite niveluri au fost depășiți de situațiile în care au fost puși.Ca răspuns la unele provocări, au deschis focul asupra oamenilor ieșiți în stradă. S-au înregistrat morți și răniți, victime datorate unui adevărat război psihologic la care a fost supusă Armata. Au urmat apoi într-o adevărată avalanșă, evenimentele din București, sinuciderea lui Milea și ulterior preluarea puterii printr-o lovitură militară de stat de către grupul aflat în jurul lui Ion Iliescu.

Imediat după acel moment, pe 22 decembrie 1989, orele 16.00, Armata a fost victima unor manipulări și dezinformări de altă factură, primind ordin să apere o mulțime de obiective importante, deși alte unități ale armatei le apărau deja. Cineva premeditat, respectiv “conservele” GRU, reactivate pe funcții importante în armată, au produs masacrele care au urmat după, la aeroportul Otopeni, în fața sediului M.Ap.N, asasinarea luptătorilor USLA, iar în final ca punct culminant, asasinarea lui Ceaușescu la Târgoviște.

Zvonurile false, în linia întâi și după 22 decembrie

Pe 23 decembrie a continuat la un alt nivel diversiunea radioelectronică la care a fost supusă armata, simulându-se elemente ale unei invazii aeriene, cu tot arsenalul:cercetare aeriană, acoperire, transportul desantului operativ, care ar fi precedat o invazie terestră dinspre nord-vest, concomitent cu o operație limitată de desant maritim. Sute și sute de semnale luminoase au apărut pe ecranele radiolocatoarelor și ale radarelor aflate pe aerodromuri. Ținte marcate și ținte simulate, dar se pare și ținte reale. Unele tipuri de rachete antiaeriene nu pleacă de pe rampa de lansare dacă n-au identificată o țintă și ciudat multe rachete au plecat.

Mult mai târziu a fost identificat scopul acestor diversiuni, ridicarea aviației militare române în aer, la interceptare, bruierea sistemelor de comunicații între apărarea antiaeriană și aviația aflată în aer și, în consecință, distrugerea sau autodistrugerea sistemului de apărare aeriană și antiaeriană al țării, concomitent cu scoaterea unităților militare din cazărmi sau din dispozitiv și atragerea lor în raioanele care se considerau favorabile pentru a le determina să tragă unele împotriva altora. Și din păcate multe din aceste lucruri sau întâmplat.

Concomitent, s-a declanșat o cavalcadă de zvonuri și informații false care să creeze o stare de teamă, de anxietate în rândul populației și militarilor și să pună comandamentele Armatei într-o alertă continuă, pe piste false sau periculoase. Mulți din cei care au trăit acele evenimentele își amintesc de poveștile cu otrăvirea apei din diferite orașe sau cu faptul că o coloană blindată se îndrepta spre Cluj, cei 60.000 de morți de la Timișoara, mutilarea revoluționarilor de către securitate, aruncarea în aer a unor baraje, existența unor aerodromuri și heliodromuri subterane ale lui Ceaușescu, precum și a unor unități speciale ale lui Ceaușescu, alcătuite din arabi sau din asasini crescuți și educați din copilărie.

În multe locuri, ca urmare și a deschiderii unor focuri de armă de diversiune din locuri ascunse, situate în special în apropierea unor obiective păzite de Armată, s-a creat confuzie, înfricoșarea populației și provocată armata să riposteze violent, să distrugă, să-și opună unitățile unele altora, să-și autoproducă pierderi grele, să distrugă cu rachetele de pe elicoptere și tunurile de pe tancuri obiectivele importante – cazul Bibliotecii Centrale Universitare din București, să anihileze securitatea, atât unitățile acesteia, cât mai ales, serviciile operative ale acesteia, de informații și contrainformații. A urmat, după cum se știe, solicitarea unui ajutor militar de la sovietici, apoi inexplicabil deschiderea totală a granițelor, când în orice situație de acest gen lucrurile se întâmplă exact invers. Ulterior, în aceeași gamă de acțiuni a fost culpabilizată Armata de tot ceea ce s-a întâmplat și au fost distruse serviciile de informații și contrainformații.

Este un adevăr care nu poate fi pus la îndoială.Toate întâmplările din decembrie 1989, cu excepția ieșirii populației în stradă, au avut drept scop distrugerea sistemului de apărare a țării și în primul rând a Armatei. Cu certitudine în decembrie 1989, României i-a trecut glonțul pe la ureche, a fost la un pas de a fi fărâmițată.

Este greu de presupus ce se va întâmpla cu dosarul prin care a fost trimis în judecată grupul condus de Ion Iliescu, cei care au orchestrat lovitura militară de stat și morții de după 22 decembrie 1989. Este greu să se facă o judecată corectă cu mijloace de pace asupra unei situații de război. Pentru că România în decembrie 1989, a fost într-o situație de război atipic, hibrid.

Doru Costin