La prima ședință de Colegiu Prefectural la care a participat noul prefect al județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a transmis șefilor de instituții deconcentrate un mesaj extrem de răspicat, cu privire la activitatea din instituțiile publice bistrițene, modul de colaborare, dar și activitățile care vor urma în perioada următoare. Totodată, prefectul a promis controale în instituțiile publice.
Prefectul Stelian Dolha a ţinut să puncteze câteva dintre regulile care pot constitui un model de bună practică în desfăşurarea acestor şedinţe lunare.
„Vreau să ne schimbăm puțin modalitatea de abordare a acestor ședințe. Unu: La ședințele de Colegiu Prefectural participă șefii instituțiilor deconcentrate și nu altcineva. În momentul în care șefii sunt plecați din localitate atunci, cu înștiințarea Instituției Prefectului, poate să participe și altcineva. Așa mi se pare corect. Doi: Un lucru pe care l-am văzut și care m-a surprins neplăcut este că materialele pe care le primește Instituția Prefectului de la dumneavoastră se trimit foarte târziu. Nu vreau să generalizez, dar sunt materiale pe care le-am primit pentru această ședință foarte târziu, adică de abia ieri, deși, pe lege, ar fi trebuit să le primesc luni. Trebuie puse în pagină, trebuie ordonate, mai ales că știți cum le trimitei o parte dintre dumneavoastră – nu tocmai ordonate. În plus, trebuie făcute ordine de prefect și așa mai departe. Adică vreau să schimbăm puțin modalitatea de abordare a acestor ședințe„, a spus Stelian Dolha.
De asemnea, prefectul a anunțat că va efectua și o serie de controale în instituțiile publice din județul Bistrița-Năsăud. Totodată, Stelian Dolha le-a cerut directorilor instituțiilor deconcentrate să fie cât mai deschiși în relația cu cetățenii.
”În perioada următoare, o să vă anunț sau nu o să vă anunț, o să fac controale în instituțiile pe care dumneavoastră le conduceți. Vreau să fiți și vă cer să fiți foarte deschiși cu cetățenii și să le răspundeți de fiecare dată cu promptitudine. Mai vreau ca site-urile dumneavoastră să fie îmbunătățite. E interfața cu cetățeanul. Ori în momentul în care site-ul nu este updatat, cetățeanul nu are ce să vadă„, a spus prefectul județului Bistrița-Năsăud.
Totodată, Stelian Dolha le-a spus directorilor de instituţii că, dacă nu sunt compatibili cu măsurile liberale, sunt liberi să plece din funcţie.
„Guvernul este liberal şi este condus de Ludovic Orban. Dragii mei, v-aş ruga o implicare serioasă, onestă şi asumată în privinţa măsurilor din programul de guvernare. Cine crede că poate să o facă, să o facă, cine crede că nu poate să o facă şi nu este compatibil cu aceste măsuri, să plece. Nu există altă cale decât colaborare, implicare, cu onestitate, cu dăruire, dar asta este calea succesului. Instituţiile noastre trebuie să le facem mai vizibile, transparente şi implicate. E până la urmă lucrul pe care mi-l cere mie Guvernul şi dumneavoastră. Asta vă cer, asta o să verific în toată această perioadă cât o să ocup acest portofoliu”, a spus prefectul Dolha.
” COMPATIBILITATEA ” PNL-ului … este ca si-n bancul ala cu iepurele cu sau fara basca, prins si batut de vulpe sistematic in padure …
Daca ” ai avut… de ce ai avut ” … si daca ” n-ai avut … de ce n-ai avut ” ( basca ), sau daca o aveai pe cap… de ce n-o aveai in mana sau in traista s.a.m.d .
Mesaj si mai dur. Nu exista Deconcentrate ! Cine crede asta este un mare fraier. Astept totusi propunerile si ideile lui RARES BOGDAN . al carui fan sunt de cand era el ziarist si prezentator de tv. Multe sperante am de la dansul.