Social-democrații bistrițeni au reacționat după ce liberalii s-au scandalizat cu privire la specimenul de buletin de vot care are mențiunea anulat pe numele lui Klaus Iohannis, care a fost afișat în majoritatea secțiilor de votare din municipiu. PSD susține că este doar o manipulare a PNL, care ar fi găsit un motiv de a continua campania electorală.
Sesizarea PNL cu privire la neregulile din secțiile de votare a fost depusă sâmbătă seara înainte de ora 22.00 și a fost soluționată duminică dimineața înainte de deschiderea urnelor.
Social-democrații bistrițeni susțin că nu au nicio implicare în acest incident.
„PSD Bistrița-Năsăud se dezice de «specimenul de buletin de vot cu mențiunea anulat», în condițiile în care acesta NU A FOST făcut de către organizația noastră.
BEJ a specificat deja acest lucru, iar sesizarea PNL Bistrița-Năsăud a fost RESPINSĂ.
Din păcate, această speță este folosită ca instrument de manipulare politică, PNL Bistrița-Năsăud găsind un motiv de a continua campania electorală, cu toate că legal aceasta s-a încheiat sâmbătă 23.11.2019, ora 7.00„, au transmis social-democrații bistrițeni, într-un comunicat.