Crăciun Silivan, bistrițeanul care luptă de ani de zile cu primăria condusă de Ovidiu Crețu pentru a împiedica construirea centurii de sud a Bistriței pe sub Pădurea Codrișor, a depus o nouă acțiune în instanță împotriva municipalității. Este vorba de o acțiune în anulare prin care solicită anularea a două hotărâri de consiliu local, adoptate în octombrie 2018, care se referă la Planul Urbanistic General (PUG).

Acțiunea în anulare a fost depusă în luna iulie a acestui an și deocamdată procesul se află la faza de depunere a întâmpinărilor. Prin intermediul acestei acțiuni, Crăciun Silivan cere în concret anularea HCL 183/31.10.2018 privind inițierea măsurilor pentru elaborarea Planului Urbanistic General al municipiului Bistrița și a Regulamentului local de urbanism, dar și anularea HCL 184/31.10.2018 privind aprobarea prelungirii termenului de valabilitate a documentației de urbanism “Actualizare Planul Urbanistic General al municipiului Bistrița”și a Regulamentului de urbanism.

Un al doilea capăt de cerere se referă la prelungirea valabilității PUG pe o perioadă scurtă de timp, perioadă în care să se întocmească studiile de fundamentare necesare.

În plus, Crăciun Silivan mai solicită instanței să constate faptul că în perioada 2009 – 2019, a fost vătămat prin blocarea atributelor dreptului de proprietate, prin menținerea în PUG a traseului Variantei de Ocolire 2 SUD, proiect ce nu are emis un act de declarare ca utilitate publică și care afectează terenul proprietate al acestuia.

Deși anterior acțiunii în instanță a adresat Consiliului Local și municipalității plângeri prealabile, bistrițeanul nu a fost luat în seamă, în sensul în care a primit aviz negativ din partea administrației locale.

PUG-ul modificat la greu prin PUZ-uri și PUD-uri

Potrivit cererii de chemare în judecată, Crăciun Silivan precizează că “cele două hotărâri  adoptate, cu expunerile de motive ale primarului și referatele de specialitate ale arhitectului șef, sunt o mostră de practică în Primăria Bistrița, ele nu sunt necesități, ci obligații”.

“Multitudinea de planuri inferioare (PUZ, PUD), adoptate până în prezent ca o necesitate a dezvoltării imobiliare, este o recunoaștere a imperfecțiunilor PUG-ului, a faptului că aceste este interpretat și aplicat în mod discreționar.

Chiar în ședința din 13.06.2019 au fost adoptate 4 PUZ-uri care modifică conținutul PUG-ului, motiv pentru care impune realizarea unei noi și rapide documentații OUG.

Contrar situației de fapt, de la adoptarea celor două HCL-uri, executivul nu dovedește prin nimic că este interesat în a le duce la îndeplinire, ci urmărește ca încă 5 ani să-și desfășoare activitatea urbanistică într-o zonă pronunțată de gri, eludând legea”, arată Crăciun Silivan în documentul prin care cheamă în judecată administrația locală.

Crăciun Silivan: Harababură! Nu se respectă legea

Despre unul dintre cele patru PUZ-uri adoptate pe 13 iunie anul acesta, Crăciun  Silivan a făcut referire într-o conferință de presă susținută de Bistrița Civică, la începutul lunii octombrie.

“Conform ședinței din 13.06.2019, s-a adoptat PUZ Mălinului 23 acolo unde se preconizează să fie construite 5 blocuri de câte 10 etaje. A doua zi, în 14.06.2019, erau zeci de muncitori la fața locului, deja decopertau pământul și într-o lună și jumătate au ajuns cu blocurile la etajul III. S-a constatat că nu există autorizație de construcție și s-a oprit lucrarea. Acum, de două zile, a revenit. Părerea mea este că, la nivel pe Primărie, pe căi oculte, se dau imbolduri acestor imobiliari să execute ilegal aceste lucrări pe considerentul că vor primi – sau nu – o amendă și vor continua pentru că nimeni încă nu a demolat o lucrare ilegală nicăieri în Bistrița. Până când se va mai întâmpla treaba asta, atâta timp cât nu se demolează și nu se interzice, noi vom avea tot felul de lucrări aiurea. Ați văzut, CL i se pune ceva în față și votează. Nu vorbim de politică, dar sunt 21 de oameni, unii cu experiență, cu mai multe mandate și totuși recurg la asemenea votări”, a declarat Crăciun Silivan, la acea vreme.

El a mai arătat atunci că PUG-ul, adoptat în 2013 are multe lacune și că acesta a fost votat pe o o perioadă de 5 ani, cu condiția ca să fie inițiate demersurile pentru o nouă lucrare mai bine argumentată, cu rezultate mai bune pentru comunitatea bistrițeană.

“Încă din 2014, secretarul municipiului, Floare Gaftone, a încercat să convingă Executivul pentru inițierea demersurilor în vederea realizării unui nou PUG. Prin diferite tertipuri, a fost marginalizată, scoasă din comisii, i s-a diminuat retribuția. S-a ajuns în 2018 să prelungească valabilitatea acestui PUG, dar aici era o mențiune: termenul se poate prelungi doar urmare a inițierii realizării unei noi documentații. Acest aviz s-a primit în 23.10.2018, iar la o săptămână deja a fost adoptată prelungirea noului PUG. Nu s-au respectat cele 30 de zile pentru transparență decizională și notele de fundamentare care au stat la baza celor două hotărâri: inițierea demersurilor pentru un nou PUG și a doua prelungirea valabilității sunt o adevărată harababură. Expunerea de motive a primarului apare datată în 31.08 cu numărul 70259. Exact același număr apare în 30.09 în raportul Comisiei din CL. Raportul de specialitate al arhitectului șef apare tot cu același număr de înregistrare cu o altă dată și acesta. O întreagă harababură și un dispreț total și, cu toate acestea, cele două acte normative au fost votate”, a mai spus Crăciun Silivan.

Blocul din Ștefan cel Mare, dat exemplu de nerespectare a legii

Toate aceste aspecte, bistrițeanul le inserează în documentul depus la instanță. În plus, acesta mai arată faptul că “prin formulări forțate (în afara prevederilor legale), Primăria Bistrița a eliberat certificate de urbanism, autorizații de construire și a emis expuneri de motive, rapoarte, către Consiliul Local al municipiului Bistrița, producând vătămări și nemulțumiri persoanelor fizice și juridice odată cu realizarea construcțiilor ce fac obiectul documentelor sau actelor normative adoptate”.

“Actele din dosarul 1400/112/2016 (n. r. – referitor la blocul din str. Ștefan cel Mare, care se vrea construit de bistrițeanul Leon Iloaie, subiect urmărit în timp de Gazeta de Bistrița) vin să probeze cele de mai sus, soluția dată de către prima instanță, confirmă faptul că în practica zilnică Primăria Bistrița interpretează HCL nr. 136/2013 PUG Bistrița în mod discreționar prin încălcarea legii.

Pentru a dovedi faptul că executivul Primăriei Bistrița pe parcursul primilor cinci ani de valabilitate a PUG Bistrița, nu a respectat conținutul documentației, a emis acte de urbanism prin încălcarea legislației în domeniu și nu numai, printr-o interpretare unică și personală a PUG Bistrița, prin nesocotirea informării populației și a membrilor Consiliului Local al municipiului Bistrița, legată de conținutul anexelor HCL nr. 136/2013, facem trimitere la:

  1. Procesul verbal de control efectuat de către Inspectoratul Regional de Construcții Nord-Vest, instituție în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, nr. 24450/8.06.2016, înregistrat la Primăria Bistrița sub nr. 60574/14.06/2016, document probatoriu în dosar nr. 1400/112/2016 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud.
  2. PUZ Ponoran adoptat prin HCL nr. 19/2018 în preambul are în vedere: Avizul condiționat nr. 92857/18.12.2017 emis de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România; Punct de vedere nr. 1726/09.11.2017 referitor la Varianta de Ocolire Bistrița emis de SC Iptana Sa București, iar la art. 2 alin 5: «Se vor respecta prevederile din avizele și acordurile emise în documentație».

Prevederile de mai sus nu sunt respectate de către Primăria Bistrița la emiterea autorizației de construire nr. 29/14.01.2019 beneficiar Primăria Bistrița, drum acces și utilități la adresa Unirea-Aerodromului, drum ce intersectează traseul Variantei de Ocolire 2 SUD și pentru care nu sunt solicitate avizele și punctele de vedere ale beneficiarului CNAIR și proiectantului SC Iptana SA București.

Totodată în certificatul de urbanism nr. 1380/21.10.2013, beneficiar Pop Stelian Remus este interdicție de construire 100 metri (adică 50 metri stânga-dreapta de la axul drumului) , pe când în certificatul de urbanism nr. 1217/12.06.2018 beneficiar Rebrean Dumitru interdicția este de 25 metri de la axul drumului până la realizarea variantei de ocolire”, a mai arătat instanței, Crăciun Silivan.

(Va urma)

3 COMENTARII

  1. asta se vede de la o posta ca este omul secretarei……nu stie nimic dar vorbeste!!mi-e scarba…niste lingai analfabeti…..a ajuns prostul sa se creada destept….

  2. ” Asta ” o sa intre in mormant … tot umbland prin Instantele de judecata … ! Asa a fost taica-mio… care numa n-a inteles si pace… ca nu are rost sa se lupte cu ” morile de vant ” si sa se puna ” contra ” unor interese publice civile si sa-si cheltuie banii pe avocati… aiurea . A purtat proces cu o Primarie… ( de taica-mio zic ) timp de 25 de ani… si procesul s-a incheiat in momentul in care l-am bagat in mormant, ducandu-l de la Judecatorie in coparseu… direct la groapa… si astfel, procesul ramanand fara ” intimat ” … s-a incheiat definitiv . Norocul meu ca nu am acceptat succesiunea legala… ca eram obligat sa platesc eu ( mostenitorul legal ) toate spesele care au rezultat din cheltuielile de judecata in care a fost implicat …
    Prost este statul roman ca nu face ceea ce are de facut si cu asta basta . Au ajuns ca nici 0,001% dintre Gica Contra de Bistrita, sa dicteze ei si sa stopeze ei construirea unei artere rutiere care NU ERA CU ADEVARAT O CENTURA , dar era o artera care contribuia la fluidizarea circulatiei si descongestionarea partii de sus a municipiului unde vesnic circulatia este blocata si strangulata . Pentru asta ” Europa ” ne-a promis banii europeni… gratis, adica nerambursabili , dar tot taraganandu-se … banii s-au pierdut efectiv .
    Maaa…. daca erau fostii ” comunisti ” aceasta ” centura SUD ” era facuta de cand lumea … si pe ea circulau absolut toate culorile de masini… nu doar cele „rosii ” … asa cum pe ” vechea centura NORD ” circula astazi absolut toata lumea … SI INCA FOARTE BINE .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.