Un bărbat din Bistrița a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, după ce acesta i-a administrat unui alt bărbat o bătaie zdravănă, încât acesta a ajuns pe patul de spital. Victima are nevoie de mai bine de două luni de îngrijiri medicale. Agresorul riscă să ajungă după gratii pentru următoarele 30 de zile.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au reținut pentru 24 de ore, joi, un bărbat din municipiul Bistrița pe care îl anchetează pentru lovire.

„În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal de lovire sau alte violențe, polițiștii Biroului de Ordine Publică au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 35 de ani, din Bistrița, cercetat pentru comiterea faptei„, transmite Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, pe data de 6 octombrie cei doi bărbați ar fi consumat băuturi alcoolice într-un local din Bistrița, iar la un moment dat cel mai tânăr l-a lovit cu pumnul pe bărbatul mai în vârstă.

Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, la data de 6 septembrie a.c.,  în timp ce se afla în apropierea unui bar din Bistrița, în care inițial a consumat băuturi alcoolice împreună cu un alt bistrițean în vârstă de 58 de ani, la un moment dat, bărbatul de 35 de ani l-ar fi lovit cu pumnul pe celălalt. În cădere, bărbatul de 58 de ani ar fi suferit mai multe leziuni, motiv pentru care a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital„, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma evaluării medicale, s-a constatat faptul că bărbatul prezenta leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 65-70 zile de îngrijiri medicale.

În cursul acestei zile, bărbatul de 35 de ani va fi prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă, iar cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.