Propunerea legislativă de a obliga primăriile să asigure fiecărei unități școlare fondurile necesare pentru colectarea selectivă a deșeurilor a fost adoptată de Parlament, a anunțat deputatul USR, Cristina Iurișniți, unul dintre inițiatori.

Deputata bistrițeancă spune că după mai bine de un an de la momentul la care a fost depusă această inițiativă legislativă, USR a reușit să obțină avizele favorabile de la toate comsiile de specialitate, votul Senatului și votul Camerei Deputaților.

Potrivit acesteia, după promulgarea legii de către Președintele României, fiecare primărie din țară va fi obligată să asigure fondurile necesare pentru achiziționarea și dotarea tuturor școlilor cu coșuri pentru colectarea selectivă a deșeurilor și, indirect, vor trebui să ia în considerare îmbunătățirea serviciilor publice de colectare a deșeurilor, în așa fel încât, să crească rata de colectare selectivă și, pe termen mediu, o creștere a capacității de reciclare a acestor deșeuri.

Inițiativa legislativă va avea un dublu impact: pe de o parte tinerele generații vor conștientiza și vor deprinde și dezvolta gesturi reflex și atitudini corecte în raport cu protejarea mediului înconjurător, iar pe de altă parte autoritățile locale și operatorii economici vor fi responsabilizați în respectarea angajamentelor asumate la nivel european„, mai precizează Cristina Iurișniți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.