Directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, aflat la prima vizită în Bistriţa-Năsăud, spune că Regiunea de Nord-Vest, dar și județul se află pe locurile fruntașe în ceea ce privește absorbția fondurilor europene. În acest exercițiu financiar, județul Bistrița-Năsăud a reușit să atragă peste 220 milioane de euro.

Potrivit lui Adrian Chesnoiu, rolul AFIR este de a deveni un partener al beneficiarilor de finanţare din cadrul PNDR, menţionând că, pentru a avea succes în atragerea fondurilor europene, este nevoie de un parteneriat tripatrit, format din angajaţii Agenţiei, reprezentanţii instituţiilor publice de la nivel judeţean şi beneficiari alături de consultanţi.

Toate aceste lucruri au făcut ca România, cel puțin în implementarea fondurilor europene de dezvoltare rurală, să pornească de pe locul 24, la începutul anului 2017, pentru ca la 31 decembrie 2018 să ajungem pe locul 3 la nivel european în absorbția fondurilor europene„, a declarat Adrian Chesnoiu.

Acesta a mai precizat că România beneficiază din bugetul UE, în exerciţiul financiar 2014-2020, de un buget general de 8,13 miliarde euro, la care se adaugă contribuţia naţională de 1,4 miliarde euro.

În domeniul destinat agriculturii şi dezvoltării rurale am reuşit să aducem în România peste 4 miliarde de euro, suntem la o pondere de peste 50% în implementarea programului, la care se vor adăuga banii atraşi de România în 2019, a subliniat directorul general AFIR.

Potrivit lui Adrian Chesnoiu, Regiunea Nord-Vest şi judeţul Bistriţa-Năsăud sunt fruntașe în atragerea fondurilor europene.

Această regiune este una fruntaşă, avem contracte în implementare la nivel regional de 960 milioane euro. La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud peste 220 milioane euro, în acest exerciţiu 2014-2020, au fost atrase cu ajutorul administrativ atât al Oficiului Judeţean, cât şi al factorilor de conducere din cadrul Consiliului Judeţean. (…) Sunteţi printre puţinele judeţe din ţară în care nivelul de absorbţie al fondurilor europene destinate beneficiarilor publici, adică dezvoltării acelor condiţii minime de trai despre care tot discutăm la nivel guvernamental, depăşeşte nivelul investiţiilor private. Dacă pentru privaţi, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud avem 90 milioane euro contractate, pentru beneficiarii publici sunt peste 130 milioane euro care se regăsesc în contracte aflate în implementare. Valoarea fondurilor europene în mediul rural se regăseşte în aproape fiecare comunitate”, a spus directorul AFIR.

Adrian Chesnoiu a menţionat că, în ultima sesiune pentru drumuri agricole, a fost disponibilă suma de 34 milioane euro, au fost depuse proiecte în valoare de 385 milioane euro, finalmente au fost finanţate 36 de proiecte, dintre care 16 sunt din Bistriţa-Năsăud.

În ceea ce priveşte viitorul Plan Naţional Strategic, liniile de finanţare vor rămâne aproximativ aceleaşi, pentru a continua investiţiile în şcoli, grădiniţe, modernizări de străzi, reţele de apă şi apă uzată, care în exerciţiul financiar european actual nu şi-au găsit finanţare.

Proiectele care, probabil, în actualul exercițiu financiar, nu și-au găsit încă finanțare, pentru sunt multe care au fost eligibile, dar nu și-au găsit finanțare fiindcă s-a epuizat anvelopa financiară,  își vor putea găsi soluția pentru implementare în exercițiul viitor„, a precizat directorul AFIR.

Adrian Chesnoiu a mai precizat că România ar avea nevoie de o finanţare de peste 9 miliarde euro numai pentru acest tip de investiţii, dar în această perioadă a fost disponibilă o sumă de 5,56 miliarde euro (n.r. – diferenţa fiind pentru plăţi directe prin APIA). Mai mult, există premisele diminuării fondurilor destinate agriculturii cu peste 20% din cauza Brexit-ului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.