La rectificarea bugetară de la finele lunii trecute, Primăria Bistrița a alocat nu mai puțin de 3,2 milioane de lei pentru cheltuieli cu transportul local. Este vorba despre subvențiile neîncasate în ultimii ani de Transmixt, după ce Curtea de Conturi le-a declarat „ilegale”.
Primăria Bistrița a alocat, la rectificarea bugetară votată de consilieri în luna august, 3,2 milioane de lei pentru cheltuieli cu transportul local. Banii vor ajunge la operatorul de transport în comun Transmixt.
Suma reprezintă subvenții pe care SRL-ul nu le-a încasat în ultimii ani, după ce în 2016, acestea au fost declarate ilegale de către Curtea de Conturi, cerând Primăriei Bistrița să le recupereze de la operatorul de transport în comun.
Curtea de Conturi spunea la acea dată că prin contractul dintre firma de transport Transmixt SA și Primăria Bistrița s-a creat prejudicii bugetului local în cuantum de circa 1,7 milioane de lei. Ar fi fost stabilită eronat majorarea cuantumului subvențiilor acordate pentru transportul public de persoane, prin acceptarea includerii în deconturile de subvenție a unor cheltuieli nejustificate și prin calcularea unei cote de profit de 8% la subvenții, fiind estimate prejudicii în valoare de 1,4 milioane de lei.
Direcția de Servicii Publice a Primăriei Bistrița era acuzată de validarea și decontarea „fără temei legal” a subvențiilor acordate prestatorului de servicii de transport local „în contul călătoriilor efectuate de către persoane cu handicap și însoțitorii acestora, pensionari, persoane persecutate din motive etnice, politice, luptători în Revoluție, în condițiile în care persoanele beneficiare de facilități nu se încadrau în categoriile sociale respective”.
Primăria Bistrița a oprit plata subvențiilor
La acea dată, Primăria Bistrița era obligată să recupereze peste 295.000 de lei, sumă decontată operatorului de transport sub formă de subvenții acordate în contul călătoriilor efectuate de persoanele din categoriile sociale respective.
Auditorii au cerut atunci și extinderea verificărilor asupra tuturor deconturilor de subvenții acordate SC Transmixt SA pentru transportul public de persoane și luarea măsurilor legale ce se impun pentru remedierea deficiențelor constatate, stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului local, ca urmare a plății nelegale a subvențiilor, înregistrarea în contabilitate și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia.
Primăria Bistrița avea obligația, de asemenea, să stabilească întinderea prejudiciului adus bugetului local, pentru perioada 2012-2014, prin efectuarea de plăți nelegale reprezentând facilități acordate pentru călătorii validate, confirmate și decontate pentru persoane care nu se încadrau în categoriile beneficiare.
Pentru a evita probleme ulterioare cu Curtea de Conturi pe tema subvențiilor, Primăria Bistrița a sistat toate subvențiile considerate nelegale de către inspectori. Așa se face că s-au adunat 3,2 milioane de lei.
După ce judecătorii au dat dreptate Primăriei Bistrița și i-au dat undă verde să dea subvențiile operatorului, municipalitatea a alocat suma ce va reveni Transmixt SRL.
Transmixt a pus mâna pe contractul baban de transport
Anul acesta, Transmixt a câștigat licitația pentru asigurarea transportului local în următorii 6 ani. Firma va încasa 15,6 milioane de lei pe an, adică peste 93 de milioane de lei în total, pentru 6 ani.
Potrivit contractului, Transmixt va plăti o redevență calculată anual ca 3% din veniturile realizate din activitatea obligației de serviciu public local din care se scad subvențiile încasate.
Prin licitație, Primăria Bistrița a cerut operatorului sistem de tiketing cu validatoare pentru legitimațiile de transport, program soft pentru evidența validărilor titlurilor de călătorie, cel puțin trei echipamente pentru control suplimentar carduri în mijloacele de transport, pentru controlori, cu sistem de comunicație și program soft pentru baze de date.
Firma câștigătoare trebuia să aibă minim 45 de autobuze. 30% din autovehicule trebuiau să fie atestate Euro 3 sau Euro 4. Acestea trebuiau dotate cu camere de supraveghere, care să stocheze înregistrările pentru cel puțin 15 zile calendaristice.
De asemenea, trebuiau să aibă instalații de climatizare și iluminat, dar și să asigure accesul persoanelor cu dizabilități, cu rampe speciale, loc pentru cărucioare și sisteme de fixare.
Nu trebuia să lipsească sistemul centralizat de monitorizare, cu computere de bord cu sistem de comunicație GPRS, localizare GPS, aplicație pentru localizarea pe hartă a zonei deservite, urmărirea și coordonarea în trafic a mijloacelor de transport și monitorizarea validării titlurilor de călătorie.
Prelungiri cu cântec
Transmixt a câștigat contractul de transport public în Bistrița încă din anul 2009. Contractul inițial viza 6 ani, existând posibilitatea prelungirii. Cum contractul a expirat în 2015, Primăria Bistrița nu s-a grăbit să facă o nouă licitație pentru acest serviciu și a profitat de posibilitatea prelungirii.
Astfel, contractul a fost prelungit prin acte adiționale în 2015, 2016 și mai nou în 2018. Potrivit legislației în vigoare, după expirarea celor 6 ani a contractului inițial, acesta mai putea fi prelungit maxim 3 ani. Cei trei ani au expirat tocmai în 2018, astfel că ultima prelungire pentru încă 6 luni a fost considerată ilegală.
Cu toate acestea, proiectul s-a aflat pe masa consilierilor locali abia la finalul lunii noiembrie a anului 2018.
„Nu se poate prelungi contractul în actuala formă, este în afara legii. Noi nu avem motiv serios să prelungim acest contract. Eu nu cred că legislația s-a schimbat de 5 ori în această perioadă”, a precizat consilierul local Diana Morar.
Mai mult, secretarul municipiului, Floare Gaftone, care a semnat un raport nefavorabil acestui proiect susține că nici primele prelungiri ale contractului nu ar fi fost legale.
„Am formulat obiecții la hotărârile anterioare de prelungire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița și acestea nu au fost susținute nici prin Raportul Direcției Administrației Publice, Juridice, având în vedere clauza prevăzută la pct. 2.3 din contractul de delegare nr. 3/D din 29.05.2009, respectiv „La expirarea contractului de concesiune acesta poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa inițială, prin acordul de voință a părților, care vor încheia un act adițional, cu cel puțin 60 de zile înainte de încetarea lui. Așadar actul adițional trebuia încheiat înainte de adoptarea Hotărârii nr. 65/2015 a Consiliului Local al municipiului Bistrița. Și prezentul proiect are Raport nefavorabil de la Direcția Administrație Publică, Juridic cu aceleași argumente ca și în cazul hotărârii nr. 65/30.04.2016 și motivat și de faptul că neavizând de legalitate primul act adițional, nici al doilea nu se poate susține și nici al treilea, nici acesta nu se poate susține”, a explicat secretarul Floare Gaftone, în raportul dat.
Primarul Ovidiu Crețu dădea vina pentru aceste prelungiri pe Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice, care trebuie să aprobe documentația de atribuire pentru o nouă licitație pentru operatorul de transport.
Conform primarului, ANRSC ar fi respins de 5 ori această documentație și deși Primăria refăcea actele și condițiile astfel încât să se potrivească cu cerințele instituției, documentația era din nou respinsă. Această situație ar data încă din anul 2016, la un an de la expirarea contractului cu Transmixt.
ANRSC a dat undă verde pentru această documentație abia în a doua parte a lunii septembrie. Anunțul de publicare a documentației aprobate de instituție a fost transmis Agenției Naționale pentru Achiziții Publice în 15 octombrie și a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și în sistemul național abia la începutul lunii noiembrie.
Pai, de regula la licitatiile publice, se accepta preturile cele mai mici… si dupa ce castiga licitatia, incep sa urle, sa se planga si sa strambe di-n nas ca nu le ajung banii si ca este musai marit pretul contractului, sau se constata faptul ca n-au masini corespunzatoare, n-au soferi sau nu prea indeplinesc conditiile tehnice si de securitate rutiera… Asa fac si cei cu gunoaiele si toti cei care participa la ” servicii publice ” … care musai sa fie cu ” licitatie publica ” .
Trebuie prin clauzele contractelor , SA SE INTERZICA ORICE CONTESTATIE, ORICE SOLICITARE DE MARIRE DE PRETZ SI CINE CASTIGA SA FIE OBLIGAT ( FORTZAT ) SA-SI EXECUTE CONTRACTUL PANA LA CAPAT, PE BANII SAI, DACA NU-I AJUNG CEI ” LICITATI ” . N-au decat sa se gandeasca de la inceput ce preturi se liciteaza si daca nu se pot incadra, sa stea pe cu.ru-si si sa lase pe cei care pot si se incadreaza in aceste sume licitate .