Numărul salariaților din județul Bistrița-Năsăud se cifrează, la finele lunii mai 2019, la peste 73.000 de persoane, sensibil egal cu numărul înregistrat în luna precedentă. În aceeași lună, câștigul salarial mediu a scăzut față de luna precedentă. Totodată, numărul pensionarilor înregistrați la finele trimestrului I al acestui an a crescut cu circa 450 de persoane față de aceeași perioadă a anului trecut.

La sfârşitul lunii mai 2019 efectivul salariaţilor din judeţ era de 73.088 persoane, aproximativ la acelaşi nivel cu luna anterioară şi cu 1.459 persoane peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior, potrivit datelor publicate de Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud. 

Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,3%.

Conform sursei citate, câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost în luna mai 2019 de 4.106 lei, cu 1,6% mai mic comparativ cu luna precedentă și cu 18,1% mai mare față de luna corespunzătoare a anului trecut.

Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 2.522 lei cu 1,8% mai mic faţă de luna anterioară şi cu 19,8% peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent.

Câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 19,1%, respectiv 18,7% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional.

Numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud la sfârşitul lunii mai 2019 era de 3.339 persoane, în scădere cu 111 persoane faţă de luna anterioară şi cu 22 mai mulţi faţă de acelaşi moment al anului 2018. Din numărul total al şomerilor 49,9% erau femei. Rata şomajului a fost de 2,5%, situată la acelaşi nivel cu luna corespunzătoare din anul precedent, cu 0,1 puncte procentuale mai mică față de luna anterioară și cu 0,4 puncte procentuale sub rata șomajului la nivel naţional.

La finele primului trimestru al acestui an, Bistrița-Năsăud număra, în medie, 59.452 de pensionari, cu 454 mai mulți decât în primul trimestru al anului trecut.

De asemenea, pensia medie înregistrată în Bistrița-Năsăud este, la finele trimestrului I 2019, în valoare de 980 lei, cu 90 lei mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.

Comparativ cu pensia medie lunară la nivel naţional, în trimestrul I 2019 pensia medie lunară de asigurări sociale de stat la nivelul judeţului a fost cu 15,9% mai mică.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.