România nu este pregătită să adopte moneda europeană în 2015, a declarat Sorin Dimitriu, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti (CCIB). 'Adoptarea euro este un subiect extrem de sensibil. Eu cred că România trebuie să se integreze în zona euro dar, în acelaşi timp, sunt convins că România astăzi nu este pregătită pentru acest moment. Factorii politici, în general decidentul politic român nu este pregătit pentru aşa ceva şi cred că din punctul acesta de vedere trebuie transferată decizia de la elementul politic către tehnocratul care ştie exact ce trebuie făcut', a arătat Sorin Dimitriu.