Un bărbat care locuiește în localitatea Nușeni a avut parte, luni, de o descoperire de-a dreptul șocantă. În urma ploilor din ultimele zile, în curtea gospodăriei sale au apărut mai multe fragmente osoase. Speriat, bărbatul a sunat la 112, iar în urma cercetărilor s-a dovedit că oasele, de origine umană, au o vechime de aproximativ 60 de ani.

Luni, un bărbat din localitatea Nușeni a sesizat faptul că în curtea locuinței, în urma precipitațiilor căzute cu o zi înainte, au ieșit la suprafață mai multe fragmente osoase.

Potrivit polițiștilor, oasele ar aparține unei persoane de peste 20 de ani și au o vechime de circa 60 de ani.

La fața locului, polițiștii și reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Bistrița-Năsăud au găsit mai multe fragmente osoase, de origine umană, cu un grad ridicat de degradare. La o primă examinare, s-a stabilit faptul că fragmentele osoase ar avea o vechimea de 50-60 ani și ar aparține unei persoane cu o vârstă de peste 20 de ani„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Fragmentele de oseminte au fost ridicate și transportate la Serviciul de Medicină Legală pentru examinare, iar polițiștii continuă cercetările pentru ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.