Preşedintele Klaus Iohannis va avea marţi şi miercuri consultări cu formaţiunile politice din Parlament pentru a putea transpune în legislaţie ceea ce au votat românii la referendumul pe justiţie din 26 mai. Marţi, preşedintele îi va primi, începând cu ora 12.00, pe delegaţii PNL, USR şi UDMR.

Preşedintele Klaus Iohannis a chemat partidele politice, marţi şi miercuri, la consultări, la Palatul de la Cotroceni, pentru a putea transpune în legislaţie ceea ce au votat românii la referendumul pe justiţie din 26 mai.

Programul consultărilor pentru marţi, 4 iunie va fi următorul:

Ora 12:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);

Ora 14:00 – Uniunea Salvaţi România (USR);
Ora 15:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR).

Preşedintele Klaus Iohannis, la solicitarea prim-ministrului Viorica Dăncilă, a reprogramat consultările cu PSD pentru miercuri, ora 15:00 (în loc de marţi, ora 13:00).

Astfel, programul consultărilor de miercuri, 5 iunie, este următorul:

Ora 11:00 – Partidul Mişcarea Populară (PMP);
Ora 12:00 – Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE);
Ora 13:00 – Grupul parlamentar Pro Europa;
Ora 14:00 – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale;
Ora 15:00 – Partidul Social Democrat (PSD).

Fiecare delegaţie poate fi formată din maximum 5 persoane.

Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii, luni, la o săptămână după referendumul pe justiţie de pe 26 mai, rezultatele finale ale scrutinului, peste 6 milioane de alegători votând „Da” la ambele întrebări de pe buletinele de vot. Potrivit datelor finale centralizate de Biroul Electoral Central (BEC), la referendumul pe teme de justiţie, din 7.922.591 de participanţi, 6.459.383 de răspunsuri au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că a chemat partidele la consultări pentru a pune în practică, în Constituţie, „ce a decis poporul”.

„Acum suntem în momentul în care trebuie să decidem cum să punem în practică ce a decis poporul. Pentru a găsi cele mai bune proceduri, am decis să convoc partidele la consultări pe această temă. Ce a decis poporul trebuie pus în practică, în Constituţie. Se face în Parlament, în prima fază”, a declarat Klaus Iohannis.

La referendumul de pe 26 mai, cetăţenii au fost chemaţi să se pronunţe prin „Da” sau „Nu” cu privire la întrebările:

1. ”Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”

2. ”Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.