Procurorul militar Ionel Corbu, cel care a instrumentat dosarul privind mitingul din 10 august 2018, şi-a depus candidatura pentru funcţia de procuror general, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Ministerului Justiţiei. Până în prezent, doi candidaţi şi-au depus dosarul.
Surse din cadrul Ministerului Justiţiei au precizat, pentru MEDIAFAX, că Ionel Corbu, prim procuror al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, şi-a depus candidatura pentru funcţia de şef al Parchetului General. Ionel Corbu s-a ocupat de dosarul privind mitingul din 10 august.
Informaţia a fost confirmată pentru MEDIAFAX şi de procurorul Ionel Corbu.
Aceasta este a doua candidatură depusă la sediul Ministerului Justiţiei.
Procurorul Gabriela Scutea, respinsă Tudorel Toader la interviul de selecţie pentru funcţia de procuror general, şi-a depus, miercuri, o nouă candidatură, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Vineri este ultima zi în care se pot depune dosarele.
Tudorel Toader a anunţat pe 10 aprilie reluarea procedurii de selecţie a viitorului procuror general, după ce, a spus el, niciunul dintre cei patru candidaţi nu a îndeplinit condiţiile necesare pentru a conduce Ministerul Public.
La runda anterioară de interviuri pentru şefia Parchetului General au participat: procurorul general Augustin Lazăr, care-şi încheie pe 27 aprilie mandatul de procuror general şi iese la pensie, procurorul DIICOT Marian Drilea, fostul şef al DIICOT Daniel Horodniceanu şi fosta adjunctă a Laurei Codruţa Kovesi, procurorul Gabriela Scutea.
În perioada 12 aprilie – 8 mai se va face selecţia procurorilor iar candidaţii pot depune cereri de înscriere până pe 25 aprilie la direcţia de resurse umane din cadrul ministerului., anunţă Ministerul Justiţiei pe site-ul său.
Lista candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la interviu se va afişa pe 2 mai pe pagina de internet a ministerului iar în perioada 6-7 mai, cei admişi vor susţine un interviu cu ministrul Justiţiei, alături de care se vor afla cei doi secretari de stat.