Atacuri în Sri Lanka, în duminca Paştelui Catolic. Peste 100 de oameni au fost ucişi în mai multe atentate care au vizat biserici şi hoteluri din zona capitalei Colombo, iar 300 sunt răniţi.

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj prin care condamnă atacurile din Sri Lanka și transmite condoleanțe rudelor victimelor. 

„Condamn cu fermitate atacurile înfiorătoare la adresa oamenilor nevinovaţi din #Sri Lanka în duminica Paştelui. Condoleanţe tuturor celor care au avut de suferit. Trebuie să apărăm libertatea religioasă şi credinţa”, a scris şeful statului pe Twitter.

Un român a fost prins în infernul atentatelor sângeroase din Sri Lanka. Omul se afla în vacanță și din fericire nu a pățit nimic.

Turistul a trimis niște imagini în hotelul în care locuiește, care au fost prezentate în exclusivitate, la Antena 3.

”Din fericire hotelul unde am stat noi e mai departe de centru, cam la vreo 2 kilometri. În toate hotelurile s-a întărit paza. Pe drum sunt controale, patrulează pe străzi foarte mulți polițiști. Noi abia am ajuns aici. Este a doua zi când am ajuns în Colombo. Noi vom continua vacanța”, a declarat românul din Sri Lanka, pentru Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.