Șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, a declarat că instituția la cârma căreia se află a fost supusă unor mari presiuni din partea DNA, condusă la acel moment de Laura Codruța Kovesi. Netejoru a declarat că inspectorii aveau dosare pregătite în cazul în care nu respectau cererile DNA.

La mai bine de doi ani de la controlul efectual de Inspecţia Judiciară la DNA, inspectorul-şef Lucian Netejoru dezvăluie că instituţia pe care o conduce a fost supusă unor presiuni enorme din partea direcţiei conduse la acel moment de Laura Codruţa Kovesi.

Lucian Netejoru a declarat că DNA trimitea, în repetate rânduri, diverse solicitări, prin poşta SRI, cu privire la inspectorii care efectuau controlul. Acesta consideră că aceştia erau vizaţi în mai multe dosare penale.

„Eu sunt inspector judiciar din anul 2014. Nici ca inspector și nici ca inspector-șef nu am simțit alte presiuni decât cele care au fost exercitate în timpul controlului la DNA. Despre toate aceste presiuni am făcut vorbire într-un document pe care l-am pus la dispoziția CSM.

În ce au constat aceste presiuni? Aș începe cu dosarul care mi-a fost făcut la DNA, cu privire la o apartenența din trecut la Masonerie. Nu am avut ocazia să o spun, dar o spun aici. Eu sunt mândru că am făcut parte din Masonerie, dar știind care îmi sunt îndatoririle, am renunțat la a fi membru în această organizație.

În tot timpul controlului am fost bombardați cu fel de fel de solicitări privind inspectorii care efectuau controlul. Pot să vă spun în premieră că primeam astfel de solicitări chiar și după încheierea programului, după ora 16, trimise cu poșta specială.”, a declarat Netejoru, într-un interviu la Antena 3.

Lucian Netejoru a obţinut postul de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare cu punctajul maxim de 100 de puncte, anunţă CSM pe pagina sa, unde publică tabelul de clasificare a candidaţilor la funcţia de inspector şef al Inspecţiei Judiciare la concursul organizat în perioda 21 decembrie 2018 – 28 martie 2019, tabel care cuprinde un singur rând în care figurează numele judecătorului. Netejoru a obţinut, astfel, un mandat de încă trei ani la conducerea secţiei, după ce a susţinut miercuri interviul în faţa şefei CSM, Lia Savonea, care a condus comisia din care au mai făcut parte Evelina Oprina, Victor Alistar, Andreea Chiş şi Florin Deac.

Recent, judecătorul Lucian Netejoru a obţinut încă un mandat la şefia Inspecţiei Judiciare, în urma concursului organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, acesta fiind singurul concurent.

SURSA: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.