În procesul în care Primăria Bistrița se judecă cu Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Academia de Științe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti” pentru terenurile din Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă (SCDP) pretinse de moștenitorii foștilor proprietari, în proces vrea să intre pe post de intervenient, chiar Stațiunea. Evident nu de partea celor pe care instituțiile statului vor să îi lipsească de proprietăți la fel ca și comuniștii în ’45.

Așa cum am arătat într-un material publicat de Gazeta de Bistrița în urmă cu o lună, ADS București amenință SCDP Bistrița cu instanța în cazul în care nu vor preda terenurile necesare pentru punerea în posesie către Comisia municipală de fond funciar a Primăriei Bistrița.

SCDP și ADS, cap în cap

La același dosar există însă o adresă depusă de conducerea Stațiunii, în care se precizează exact pe dos: ADS nu vrea să preia suprafețele de teren în cauză.

“(…) arătăm, în ceea ce ne privește, că soluționarea litigiului dedus judecății este posibilă prin punerea la dispoziția Agenției Domeniilor Statului a suprafeței de 116 ha, înscrisă în Anexa 29, cu 59 de poziții, necesară reconstituirii dreptului de proprietate al persoanelor îndreptățite. Această punere la dispoziția ADS, poate fi pusă în aplicare, prin încheierea procesului verbal de predare primire a terenurilor menționate în Anexa nr. 2 și Anexa nr. 3 din Legea nr. 64/2016”, arată conducerea Stațiunii în documentul depus la dosarul cauzei.

Astfel, conform Anexei 2 invocată de conducerea SCDP suprafața totală de din perimetrul Stațiunii este de 144,8943 ha, iar în Anexa 3 se arată că suprafața de teren agricol pe raza municipiului Bistrița este de 78,2120 ha, iar pe raza localității Slătinița – 32,1126 ha, astfel că totalul terenului agricol este de 110,3246 ha. SCDP mai deține în administrare încă 34,5697 ha de teren neagricol, respectiv 3,7275 ha pe Bistrița și 30,8422 ha la Slătinița .

“În concluzie suprafața de 116 ha aflată în exploatarea Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură, județul Bistrița-Năsăud care urmează să treacă în domeniul privat al statului și în administrarea Agenției Domeniilor Statului, la dispoziția comisiilor locale de fond funciar, se regăsește în suprafața totală de 144,8943 ha menționată în anexele citate”, arată SCDP.

Totodată, conducerea Stațiunii Pomicole se justifică și spune că anul trecut s-a dorit predarea suprafețelor de teren către ADS Bistrița, însă s-au izbit de un refuz pe motiv că nu există acordul de la Centru. În plus, SCDP dă vina pe Comisia locală de fond funciar pentru tergiversarea reconstituirii dreptului de proprietate pentru persoanele îndreptățite.

“Menționăm că în cursul anului 2018 am dorit să predăm cu proces verbal de predare primire către Serviciul județean Bistrița-Năsăud al Agenției Domeniilor Statului suprafața de teren menționată în anexele citate, însă am fost refuzați pe motiv că nu există încă acordul Agenției Domeniilor Statului pentru acest demers.

Tergiversarea reconstituirii dreptului de proprietate pentru persoanele îndreptățite și punerea lor în posesia suprafețelor de teren la acre au dreptul, aparține exclusiv Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița, care nu dorește din motive necunoscute nouă, să rezolve această problemă în concordanță cu dispozițiile legale în materie”, arată SCDP Bistrița.

Terenul agricol a intrat la apă?

De cealaltă parte, municipalitatea vine și arată că cei de SCDP prezintă o situație care nu corespunde cu datele lor, întrucât suprafețele de teren care trebuie retrocedate oamenilor se ridică la un total de 116 ha de teren agricol pe Bistrița și 33,01 ha teren agricol pe Slătinița.Concret este vorba despre 144 ha de teren agricol.

“Având în vedere faptul că prin Hotărârea nr. 825/2007 a Comisiei județene Bistrița-Năsăud a fost validată anexa nr. 29 Bistrița – pentru suprafața de 116 ha teren agricol și anexa nr. 29 Slătinița pentru suprafața de 33,01 teren agricol, în favoarea persoanelor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor funciare, este cert că suprafața de teren agricol menționată de SCDP nu acoperăsuprafețele validate.

Atât timp cât prin hotărârea comisie județene au fost validate suprafețe de teren agricol în favoarea persoanelor îndreptățite, iar hotărârea este definitivă, raportat la Sentința Civilă nr. 7275/2009, definitivă și irevocabilă, nu pot fi preluate terenuri neagricole în vederea punerii în posesie.

Mai mult, suprafața de teren neagricol menționată se află pe raza localității componente Slătinița, ceea ce ar duce la modificarea anexelor validate pe fiecare localitate în parte, modificare care nu se poate face în mod legal întrucât anexele validate prin HCJ nr. 825/2007 sunt definitive, astfel cum am precizat mai sus.

Faptul că reconstituirea dreptului de proprietate s-a putut efectua numai asupra terenurilor agricole este reglementată de toate legile fondului funciar (…).

Reiterăm prevederile Decizie nr. 541/12.07.2016 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 834/21.10.2016 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a Avocatului Poporului și susținem în continuare faptul că Hotărârea Guvernului nr. 422/2017 atacată, este lovită de nulitate absolută parțială cu privire la suprafața de 37,788 ha teren agricol reconstituită și validată pe Anexa 29 Bistrița, definitivă. Această suprafață reprezintă diferența dintre suprafața de 116 ha teren agricol validată pe anexa 29 Bistrița și suprafața de 78,2120 ha teren agricol Bistrița menționat în punctul de vedere al SCDP”, subliniază municipalitatea în documentul depus la dosarul cauzei.

Justificări…

Replica SCDP nu s-a lăsat așteptată. Astfel, în urmă cu câteva zile a fost depus la dosar un alt document al Stațiunii Pomicole în care se arată că prin Anexa 2 suprafețele de teren din domeniul public al statului, aflate în administrarea unităților de cercetare-dezvoltare care trec în domeniul privat al statului, la dispoziția comisiilor local de fond funciar sau rămân în administrarea Agențiilor Domeniilor Statului, după caz, și Anexa nr. 3 suprafețele de teren din domeniul public al statului, aflate în exploatarea Stațiunii de Cercetare și Producție Pomicolă Bistrița, care trec în domeniul privat al statului și în administrarea Agenției Domeniilor Statului, la dispoziția comisiilor locale de fond funciar.

“Prin Anexa nr. 1 din Legea 64/2016 (publicată în Monitorul Oficial cu numărul 292 din data de 18 aprilie 2016) sunt cuprinse DATELE DE IDENTIFICARE a suprafețelor minime de teren, din domeniul public al statului, aflate în administrarea Stațiunii de Cercetare și Producție Pomicolă Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, indispensabile activității de cercetare-dezvoltare-inovare și multiplicării materialului biologic (Anexa 3,30 la Legea nr. 45/2009), și care fac parte din domeniul public al statului, neputându-se modifica acest statut decât în condițiile legii”, arată SCDP.

Totodată, cei de la Stațiune susțin că nu au prezentat o situație defalcată a terenurilor, iar prin Hotărârea nr. 825/2007 a Comisiei județene Bistrița-Năsăud nu au fost stabilite amplasamentele suprafețelor de teren validate , “cum fals lasă să se înțeleagă reclamanta”.

Numai că așa cum se poate observa din documentul municipalității, nu se vorbește deloc de stabilirea amplasamentelor, ci doar de reconstituirea dreptului de proprietate pe anumite suprafețe de teren, fiindcă, nu-i așa?, nu poate fi stabilit un amplasament până când terenul nu este predat comisiei locale de fond funciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.