Statul de ”drepți”, dictatura procurorilor și cazul ”Gazeta”

Evenimentele pe care le-am trăit în ultimii ani și din păcate încă le mai trăim amintesc până la identificare de anii de început ai comunismului din România. Atunci, sub lozinca luptei de clasă, a fost distrusă întreaga elită a țării, totul sub controlul și coordonarea consilierilor sovietici aflați în instituțiile de forță pe post de dirijori. În zilele noastre, în numele unei așa-zise lupte anticorupție, un concept corect și nobil de altfel,a fost distrusă, și procesul se pare că încă nu s-a oprit,elita din toate domeniile de activitate: politică, afaceri, medicină, învățământ și presă.

Bineînțeles, dirijorii sunt și de această dată din exterior, marele licurici, partenerul nostru strategic, în poziție centrală și pe lângă ei, toate ambasadele occidentale cu interese în România. Pe post de ciomag în ambele situații istorice au fost folosiți procurorii, brațul înarmat al sistemelor, cu un statut privilegiat primit pe vremea ocupației sovietice și care se păstrează și astăzi, secondați din umbră și sub controlul serviciile secrete, securitatea atunci, SRI astăzi.

Nimic nou sub soare, au trecut anii, s-a schimbat regimul, oamenii, dar lucrurile se derulează conform aceluiași scenariu, dar cu alții actori și alte mijloace. Evenimentele pe care le trăim astăzi sunt asemănătoare până la identificare cu cele din primii anii ai instaurării comunismului. Totul a început odată cu președinția lui Traian Băsescu.Adversarii politici, persoanele incomode, inclusiv din presă trebuiau anihilate.

Lupta anticorupție a fost folosită nu pentru a stârpi corupția,ci pentru a anihila toți posibilii adversari ai regimului și implicit ai lui Traian Băsescu, în cel mai pur stil mafiot. Ulterior sistemul creat, funcțional și perfecționat a fost preluat din mers de Klaus Iohannis, care îl folosește în mod premeditat pentru a-și asigura un nou mandat la Cotroceni.

Lupta împotriva corupției, pe post de slogan

Prima dată afost creat sistemul, statul paralel, care în accepțiunea unora reprezintă exact opusul ”statului de drept”, față de care se află într-un conflict ireconciliabil. Statul de drept are două repere fundamentale:supremația Constituției și supremația votului prin care cetățenii își aleg reprezentanții. Pe cale de logică, „Statul Paralel” reprezentând opusul, se plasează automat deasupra legii și a Constituției și desconsiderarea votului popular, conform principiului bolșevic, ”nu contează cine și cum votează, contează cine numără voturile”.

Pentru sistem, legea nu este o regulă supremă care trebuie respectată, ci doar un instrument care poate fi folosit împotriva celor care trebuie eliminați. Legile și Constituția sunt invocate de Statul Paralel doar atunci când le sunt de folos. Deciziile se adoptă, conform terminologiei folosite de unii politologi americani, pentru a descrie modul obscur și ocult în care se iau acestea, în ”smoke-filled room”, camera obscură, îmbâcsită cu fum de țigară și clinchet de pahare cu băuturi fine.

Statul paralel, fiind o structură nealeasă democratic, normal că nu se supune răspunderii publice.Orice reacție contrasa este considerată un atac direct la o așa-zisă independență a celor numiți în condiții netransparente și dubioase.Pentru statul paralel orice gest, determină o reacție disproporționată și violentă, iar cei care ar intenționa să dezvăluie încrengăturile acestei caracatițe sausăreteze un braț al acesteia, devin ținte, iar ciomăgarii din statul paralel, respectiv procurorii, trec la anihilare, nu înainte ca ”ținta” în cauză să fie desființată public de un mecanism de propagandă în numele luptei anticorupție, ce stârnește și alimentează în același timp frustrările acesteia, firești, și declanșează aplauzele unei minuscule părți a populației.

Jurnaliștii de la Gazeta, primii vizați de sistem

Un exemplu în acest sens, a fost cazul ”Gazeta”. A fost prima acțiune de anvergură a ”statului paralel”, a sistemului împotriva presei dintr-o regiune istorică a României, Transilvania. Probabil că operațiunea să fi fost și un experiment, care s-a soldat în final cu un eșec răsunător trecut în contul ”statului paralel”. La momentul respectiv, într-o ședință a CSAT, corupția și presa au fost catalogate ca riscuri la siguranța națională, manevră care a permis intrarea acestora oficial în sfera de preocupări informative ale SRI.

În cazul ”Gazeta”, un exemplu școală de poliție politică, ca urmare a experimentului, pe post de ciomag a fost folosit DIICOT Cluj, secondat din umbră de SRI Cluj, dar și de direcțiile din județele în care se editau și apăreau pe piață publicațiile respective, Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Mureș și Bihor, în baza, se pare, a primului protocol ilegal semnat între SRI și Parchetul General.

Motivul real al declanșării acestei operațiuni a fost disconfortul creat de publicațiile ”Gazeta” care începuseră să deranjeze sistemul în curs de constituire, prin devoalarea unor afaceri oneroase.Pretextul a fost un așa-zis ”șantaj prin presă” la adresa unor oameni de afaceri, care în final, după circa 12 ani de procese și cu cheltuirea unor sume de bani exorbitante de către cei care au trebuit să-și dovedească nevinovăția, s-a dovedit că nu a existat.

Toate monitorizările realizate de SRI – comunicații, înregistrări ambientale, filaje, s-au făcut cu concursul direct și implicarea SRIpe articole de siguranța națională, de parcă ”țintele” erau cei mai mari spioni sau teroriști care acționau în România. Cu ocazia instrumentării acelei mizerii de dosar au apărut primele echipe mixte formate din procurori și ofițeri SRI, ceea ce a fost cunoscut mai târziu sub denumirea de binom.

Șansa grupului de jurnaliști de la ”Gazeta” a fost că, după strămutarea dosarului la Tribunalul Brăila, unde s-a judecatfondul, dar și la Curtea de Apel Galați, unde s-a judecat recursul, au avut parte de judecători corecți.

Drepturile omului, un lux în ochii statului paralel

De atunci practic a început și s-a reușit inocularea ideii că drepturile omului, în condițiile luptei cu așa-zisa caracatiță a corupției, sunt un lux care nu-și are locul în România, iar cei care, inocenți sau naivi, invocau Declarația Universală a acestor drepturi, au fost desființați prin invocarea Siguranței Naționale și a ”nobilei” lupte anticorupție.

La fel s-au petrecut lucrurile și în perioada de început a comunismului în România. Și atunci, în timpul instaurării dictaturii sub pretextul luptei de clasă, dar și acum, în numele luptei anticorupție,o minoritate a populației, acumulând o serie de frustrări personale, au devenit aplaudacii și susținătorii crimelor care au avut loc.S-a inoculat în mentalul acestui segment de populație un soi de talibanism fundamentalist, fără nici un fel de argumente. Automat, dacă nu ești de acord cu ei, devii dușmanul acestora.Pe aceeași linie s-a creat eticheta de ”penal”, iar individul pe numele căruia s-a lipita această titulatură, nu mai are niciun drept, inclusiv acela de a spune adevărul. De fapt orice ar spune un asemenea om în spațiul public în apărarea sa, nu mai contează. El este condamnat deja și obligat să-și accepte soarta.

S-a mai inventat un mecanism diabolic care să ducă la inculparea celor incomozi, de fapt reinventatdin practica torționarilor comuniști – denunțul -, care a devenit pentru procurorii sistemului proba juridică supremă, perfecționată până la nivelul de artă.

Statul paralel, spre deosebire de statul de drept, a reușit să încalece toate celelalte puteri – politică, juridică sau cea reprezentată de presă. Pentru a-și recruta slugile, a recurs la tehnici vechi, perfecționate. Secretele murdare din arhivele serviciilor: păcatele tinereții, legături intime neștiute, anumite fapte care cădeau sub incidența legilor, rămase ascunse și păstrate la sertar, au devenit criterii de promovare în funcții, speculându-se faptul că tocmai asemenea vulnerabilități creează legăturile, dependența și susținerea reciprocă între cei din Statul paralel.

Toata această încrengătură malefică, organizată în cel mai pur stil mafiot, are o hibă. Dacă unul din grup este ejectat din diverse motive, devine un risc pentru tot grupulși ca atare acesta trebuie să fie anihilat. Apariția în ultima perioadă de timp a unor documente și înregistrări, care dezvăluie atrocitățile comise, constituie semnalul că sistemul scârție din toate încheieturile. În ciuda acestor evidențe, aparent, sistemul nu reacționează, ignoră toate dezvăluirile, ca și când ele nu ar exista.

Brațul înarmat al Statului paralel a folosit în operațiunea numită luptă anticorupție, pe post de măciucă, procurorii,pe unii dintre aceștia, dar mulți din păcate, de la DNA în special, dar și de la alte parchete, inclusiv DIICOT, secondați din umbră de cei de la SRI. A fost inventată o altă tactică extrem de nocivă: justiția selectivă, marcarea ”țintelor” de către cei de la SRI, urmând apoi anihilarea acestora de către procurori și judecătorii sistemului. Suportul de imagine a fost oferit de ONG-uri anume create, dar și de specialiști în comunicare virtuală pe rețelele sociale care au rolul de a menține în rândul opiniei publice o stare de ură, confuzie și anxietate, propice ulterior oricărei manipulări.

Va continua