Fostul președinte Traian Băsescu a adunat, luni, la Parlament, toată floarea PMP-istă și a anunțat că va deschide lista la alegerile europarlamentare doar cu anumite condiții. Liderii filialor spun că partidul trece printr-o cumpănă importantă.

1. Băsescu le-a pus șefilor de filiale că este obligatoriu ca PMP să meargă în alegeri cu un mesaj proeuropean. „Altfel nu vă sprijin deloc, nici de pe listă, nici din altă parte”, i-a avertizat fostul președinte pe colegii de partid, au spus surse participante la ședință pentru ȘTIRIPESURSE.RO.

2. „De data asta nu mai mergem cu candidați importați”, le-a mai spus Băsescu celor din PMP. Fostul președinte le-a spus colegilor că vrea să vadă partidul că își găsește resursele necesare fără să apeleze la soluții din afara formațiunii, au mai spus sursele citate. În partid se vehiculau, ca variante de lucru pentru europarlamentare, foști consilieri prezidențiali precum Daniel Funeriu și Cristian Diaconescu, dar și fostul ministru Theoder Paleologu.

3. S-a stabilit un target național de 450.000 de semnături, adică dublu față de numărul necesar. Miza este dublă: Băsescu vrea să se convingă că filialele își fac treaba și că sunt în formație de luptă, iar pe de altă parte, PMP vrea să se asigure că BEC nu îi face vreo surpriza prin anularea unor semnături. De altfel, Băsescu le-a spus celor din PMP că îi așteaptă cu cele 450.000 de semnături să-l convingă să candideze.

Alegerile europarlamentare reprezintă o cumpănă importantă pentru viitorul PMP:

Un scor de peste 5% la europarlamentare va păstra corabia pe linie de plutire și PMP va reprezenta un vehicul electoral frecventabil pentru viitoarele alegeri locale și parlamentare din 2020, spun lideri din partid.

Pe de altă parte, fostul președinte Traian Băsescu a început să fie mai activ pe rețelele de socializare, în mediul electronic, decât la firul ierbii, și vrea să se retragă în curând de pe scena politică.

PSD, ALDE și PNL pândesc PMP la cotitură și dacă partidul fondat de Băsescu nu face 5% la europarlamentare, atunci viitorul nu sună deloc bine pentru „băsiști” și se intră într-o zonă a incertitudinilor, unde se poate aluneca foarte ușor către o fuziune sau spre o demisie pe linie a liderilor către alte partide care ar putea să le asigure un viitor politic.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.