Fostul prim-adjunct SRI, Florian Coldea, a declarat în scris la Parchetul General, în 2017, că „este posibil” ca în discuțiile informale din biroul fostului președinte Traian Băsescu să se fi făcut referiri la procesul lui Dan Voiculescu, dar că el nu-și amintește despre acest lucru, potrivit documentului difuzat joi seară de Antena 3.
Postul de televiziune a difuzat, joi seară, declarația de martor pe care Florian Coldea a dat-o în 24 februarie 2017 la Parchetul General.
„Reiterez că niciodată nu am purtat discuții cu domnul președinte Băsescu Traian în prezența domnului director Maior și/sau a doamnei procuror șef Laura Codruța Kovesi cu privire la soluția ce urma a fi dată de instanță în dosarul amintit mai sus și despre care instituția SRI să fi avut date în acest sens. Este însă posibil ca, în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut în biroul domnului președinte în prezența sau nu a domnului director Maior, să fi fost abordat tangențial subiectul la care facem referire în prezenta declarație, dar eu nu îmi amintesc despre acest lucru. Au trecut foarte mulțți ani și întâlnirile pe care le-am avut cu președintele României au fost foarte multe și au cuprins un spectru larg de problematică aflată în responsabilitatea SRI”, a declarat Coldea la Parchet, potrivit documentului prezentat de Antena 3.
Florian Coldea, fost prim-adjunct al SRI, a fost audiat, în calitate de martor, în februarie 2017, în urma dezvăluirilor făcute de fostul deputat Sebastian Ghiţă.
Ghiţă a difuzat la începutul lui 2017 o înregistrare în care fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, vorbeşte despre intervenţii în justiţie, făcând referire la Camelia Bogdan, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi:
“Voce: Si aveti inregistrari cu toti?
Basescu: Coldea, doamna Kovesi, Bogdan. Da’ sa vezi conversatia cand imi spuneau ca il luam pe Mustata din complet. Hai baieti sa-l aruncam in aer! Vreti sa-mi distrugeti familia?
Voce: Ce stat este asta, domnule presedinte?
Basescu: Eu v-am spus de cateva ori, stat mafiot. Na, eu stiu ce spun.
Voce: Probleme cu dosarul Voiculescu?
Basescu: Sa-i vezi cand vorbeau a doua zi dupa condamnare, care, cum le-o spusese cu trei zile inainte, s-a implinit. Cum imi spunea «maine il luam pe Mustata si intra Bogdan». Sa vezi dupa o zi cand spuneau «Am vorbit cu Bogdan si a spus ca daca aveam codul penal ii dadea 20 de ani, a putut sa-i dea doar zece». Pe urma trage concluziile Coldea, stii. Sa-l vezi ce spectaculos e Coldea cand trage concluzii!
Voce: Sunteti suparat pe ei.
Basescu: Bogdan este, a intrat judecator in dosarul ginerelui. Un judecator care duce dosarul de-un an este schimbat si la ultimul termen a intrat Bogdan. Pai ba, Bogdan, eu te stiu cine esti!”, este continutul inregistrarii difuzate de Sebastian Ghita”.