Omul de afaceri bistrițean Coloman Komlosi, patronul fermei “Bistrițan”, a fost terminat din trei mișcări, pe fondul unor datorii. Acesta a încercat să își salveze munca de ani buni prin intrarea în insolvență cu trei dintre firmele pe care le administrează astfel încât să poată reveni la linia de plutire după achitarea datoriilor. Cea care i-a blocat drumul este firma Agricover, deținută de iranianul Jabar Kanani, care apare drept creditor, printre alții, în două din dosarele înscrise la finele lunii ianuarie pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Pe 31 ianuarie, Coloman Komlosi a cerut intrarea în insolvență pentru trei dintre firmele sale. Este vorba despre Pandora Legend SRL, Pig Expres Solution SRL și Porchino SRL. În primele două unul dintre creditori este Agricover Credit IFN SA, o subsidiară a Agricover Holding în care acționar majoritar este iranianul Jabar Kanani. Față de această firmă omul de afaceri bistrițean avea o datorie de circa 618.000 euro, pentru care, conform spuselor sale, în ultimii 5 ani a plătit datorii și dobânzi în valoare de aproximativ 500.000 de euro.
În 2018, când a încercat să iasă la liman, a apelat la Agricover care pe lângă credite oferă și consultant în domeniu. Numai că în momentul discuțiilor cu Jabar Kanani, bistrițeanul a avut surprize din cele mai neplăcute. Patronul Agricover, prin reprezentanții săi, i-a pretins lui Colomon în schimbul ajutorului financiar să îi cedeze drepturile pentru căile de acces în ferma de la Șieu Măgheruș, care funcționează pe Pandora Legend, dar și efectivele de porci, nu mai puțin de 9.000 de capete de animale. Fiindcă bistrițeanul nu a fost de acord, Kanani i-a transmis căîl împușcă. Amenințarea s-a dovedit mai târziu a nu fi o eliminare fizică, ci una din lumea afacerilor.
Problemele au început cu pesta procină, subvențiile și Rocredit
Coloman Komlosi spune că și-a achiziționat furajele necesare porcilor de la un partener cu care lucrează de mai mulți ani din Satu-Mare. Acesta însă avea nevoie de bani, astfel încât a contractat de la Rocredit un împrumut, garantând cu biletele la ordin date de Coloman Komlosi în alb. Omul de afaceri din Satu Mare a împrumutat se pare de la Rocredit circa 350.000 de lei. Cum Coloman Komlosi nu a putut plăti respectivele bilete sătmăreanului care garantase cu ele, acesta s-a pomenit că cu sechestru pe conturile Pandora Legend S.R.L.
“Auzind că noi avem probleme și închidem magazinele, cei de la Rocredit ne-au pus sechestru pe conturi. Și de aici a pornit totul. Noi am cerut insolvența ca să ne putem debloca și să ne putem continua activitatea. Avem și noi de încasat subvenții, inclusiv de pe anul trecut, și se rezolvau încet problemele”, a declarant ColomanKomlosi, pentru Gazeta de Bistrița.
Singura soluția a fost pentru Coloman Komlosi intrarea în insolvență. Cererea însoțită de actele pentru deschiderea procedurii generale de insolvență cu depunerea unui plan de reorganizare au fost depuse pe data de 31 ianuarie anul acesta, iar pe 6 februarie a fost stabilit termenul de judecată. Cum majoritatea creditorilor au înțeles situația lui Coloman Komlosi, au fost de acord cu intrarea în insolvență și au ales un administratorul judiciar care să se ocupe de reorganizare.
Kanani și Agricover au simțit miros de bani
Numai că în noaptea de dinaintea primului termen, deci în 5 spre 6 februarie, apare în scenă Agricover Credit IFN, care a solicitat instanței să numească drept administrator judiciar provizoriu pe cei de la Casa de Insolvență Transilvania Cluj, unde acționar majoritar este Andrei Cionca.
Același administrator judiciar a fost cerut de cei de la Agricover și în dosarul în care Colomon a cerut insolvența, tot pe data de 31 ianuarie, pentru SC Pig Expres Solution SRL.
Disperarea cea mare a lui Colomon Komlosi din această perioadă a fost legată de faptul că nu a putut asigura hrana zilnică a animalelor, din cauza conturilor blocate al Pandora Legend. Astfel, imediat după primul termen din dosar care a avut loc pe data de 6 februarie, instanța, respectiv judecătoarea Camelia Candale, a fixat termen după 7 zile, adică pe 13 februarie. Mult prea mult pentru siguranța animalelor. Drept urmare omul de afaceri bistrițean înaintat instanței o solicitare de prorogare a termenului de judecată, însă judecătoarea Candale nu a luat în seamă documentul cu pricina.
Dragoste totală din instanță pentru Cionca
Pe data de 13 februarie, inevitabilul a avut loc: CITR Cluj a fost numită administrator judiciar provizoriu. Rezultatul era de așteptat în condițiile în care și în celelalte dosare, respectiv la cererile de insolvență pentru Pig Expres Solution SRL și Porchino SRL, judecătorii nu i-au admis lui Colomon administratorul judiciar solicitat, și care de altfel a fost preferat și de ceilalți creditori mai importanți în cauzele respective. Mai mult decât atât, în dosarul de insolvență a Pig Expres Solution SRL, care a avut primul termen de judecată pe data de 8 februarie, instanța s-a pronunțat trei zile mai târziu și a numit administrator judiciar tot pe cei de la CITR Cluj.
Nici măcar în dosarul de intrare în insolvență a Porchino SRL, instanța nu a fost de acord cu solicitările lui Colomon, numind administrator o altă firmă de profil, tot din Cluj, respectiv CarpatInsolv IPURL.
Cionca, un personaj extrem de controversat
Andrei Cionca, patronul CITR Cluj, este un personaj extrem de controversat, în condițiile în care a făcut sume exorbitante de bani de pe spatele firmelor a căror insolvență a coordonat-o, ocupându-se de tot felul de inginerii financiare. Exemple pot fi Blue-Air, Romstrade, Cemacon ori Jolidon. În ultimii ani, Cionca a fost anchetat atât de procurorii DIICOT din Sălaj, dar și de cei ai DNA. În ceea ce îi privește pe cei de la DIICOT Sălaj, aceștia au rămas cu buza umflată după ce, la un moment dat au cerut redeschiderea urmăririi penale în legătură cu afacerea Tower din Cluj, însă judecătorul Valentin Chițidean, fost șef al Secției penale de la Curtea de Apel Cluj, le-a respins cererea, conform Gazeta de Cluj.
De asemenea, după ce s-a implicat în insolvența Blue Air, oficialii CITR și Andrei Cionca s-au ales cu un dosar penal anchetat de DNA, pe lângă un dosar anchetat de DIICOT Cluj. Concret, procurorii DNA îl anchetează pe Cionca pentru insolvența Romstrade, unde statul român ar fi fost prejudiciat cu cel puțin 39 de milioane de euro. Romstrade avea la stat o datorie de 42 de milioane de euro, iar cei de la ANAF, în frunte cu directorul Ionuț Mișa au aprobat vânzarea din portofoliul Romstrade a companiei Blue Air. Vânzarea s-a făcut printr-o altă firmă deținută de Andrei Cionca – Consultanta Andrei&Andrei, asta cu toate că el controla insolvența prin CITR. Potrivit Gazeta de Cluj, Cionca s-a ales pentru vânzare cu 500.000 de euro, în timp ce statul român cu o țeapă de 39 milioane de euro.
Băncile, manipulate cu…”ciocanul”
Punând cap la cap toate prin câte a trecut de ceva vreme încoace și luând la cunoștință despre istoricul CITR, ColomanKomlosi bănuiește că povestea a fost una concertată de cei de la Agricover pentru a-l falimenta definitiv și susține că “așa au mai pățit și alți fermieri”.Asta în condițiile în care, în vara anului trecut, Coloman Komlosi a avut o discuție interesantă cu un reprezentant al Agricover Credit IFN, care a recunoscut în fața bistrițeanului că firma sa manipulează de fapt băncile.
“Într-o mână e ciocanul, în cealaltă… Nu e chiar… șantaj, că nu mergem la bancă și spunem noi avem căile de acces și voi nu mai aveți ce face acolo, ci uite, avem un client comun, haideți să discutăm. Și ei vin la noi”, i-a spus reprezentantul Agricover lui Colomon Komlosi.
Și nu a greșit cu absolut nimic reprezentantul Agricover Credit IFN atunci când a afirmat că băncile merg la ei. Merg, e un fel de a spune, fiindcă cei care accesează creditele sunt ei, Agricover Credit IFN, cu un anumit nivel de dobândă preferențială la care se adaugă Robor. Cei care au nevoie de ajutor primesc de la Agricover Credit IFN bani pe care de fapt această firmă i-a împrumutat de la bancă și mai mult decât sigur fără nici un comision sau dobânzi mai mari decât a luat Agricoverde la bancă. Vă veți întreba unde este atunci câștigul lor. Simplu: din executările silite ale garanțiilor pe care fermierii care au apelat la ei le-au depus. În cazul în care Colomon Komlosi ar fi luat acum un nou împrumut pentru care ar fi garantat cu efectivele de animale și căile de acces, în cazul în care ar fi ajuns să nu mai poată plăti, Agricover Credit IFN i-ar fi executat scurt respectivele garanții. Acești bani obținuți astfel, se reflectă în bilanțurile Agricover Credit IFN, unde firma are cifră de afaceri ZERO, dar a obținut profituri de milioane bune. Astfel, în 2016 a avut un profit de aproape22,3 milioane lei, iar în 2017 de peste 22,33 milioane lei. Dacă în 2016 număra 96 de angajați, în 2017 nu mai avea oficial niciunul.
În practică se arată că debitorul are prioritate
Nu putem încheia, fără a trece sub lupă modul în care firmele lui Colomon Komlosi au ajuns pe mâna firmelor de insolvență dorite de creditori și nu de el.
Astfel, Codul Insolvenței, comentat de un recunoscut judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție, specialist în reorganizare judiciară și doctor în drept, judecătorul Nicoleta Țăndăreanu, demonstrează că instanțele bistrițene care au judecat cele trei dosare de insolvență ale omului de afaceri bistrițean Coloman Komlosi, au făcut-o… „după ureche”. Adică, pe de o parte au admis cererile debitoarelor de intrare în insolvență, iar în același timp și cererile creditoarelor de numire a unui administrator judiciar preferat. Or pentru o astfel de situație, există niște condiții.
Din capul locului trebuie să reamintim că societățile debitoare controlate de Coloman Komlosi au cerut primele intrarea în insolvență, de altfel acesta fiind și obiectul dosarelor depuse pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Din postura de debitoare, firmele lui Colomon ar fi trebuit să aibă parte de administratorul judiciar propus de reprezentanții oficiali ai acestora. Ceea ce nu s-a întâmplat.
Dar să vedem cum comentează Această parte a Legii nr. 84/2014 – Codul Insolvenței, judecătorul ICCJ Nicoleta Țăndăreanu, într-un tratat pe care l-a publicat.
„Indiferent că cererea debitorului este anterioară sau ulterioară cererii creditorului/cererilor creditorilor având ca obiect deschiderea procedurii, cererea debitorului se va soluționa în procedura necontencioasă, iar cererile creditorilor se vor califica drept DECLARAȚII DE CREANȚĂ dacă se admite cererea debitorului. În această ipoteză. judecătorul-sindic judecă numai cererea debitorului și nu se poate pronunța decât în limitele acesteia, astfel încât NU POATE DESEMNA DECÂT administratorul/lichidatorul judiciar PROPUS DE CĂTRE DEBITOR, dacă acesta are calitatea de practician în insolvență și nu este incompatibil. CERERILE CREDITORILOR NU VOR FI DELOC ANALIZATE, ele pur și simplu vor fi calificate ca declarații de creanță și vor fi trimise pentru verificare. (…)
Pe de altă parte, în măsura în care debitorul propune un anumit practician în insolvență, iar creditorii alți practicieni, desemnarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar provizoriu devine o chestiune litigioasă- contencioasă. Art 531 C.pr.civilă prevede că, dacă cererea, prin însuși cuprinsul ei sau prin obiecțiile ridicate de persoanele citate sau care intervin au caracter contencios, instanța o va respinge. Or, credem că legiuitorul nu a intenționat ca, atunci când debitorul și creditorii care au formulat cererea introductivă, nu se înțeleg asupra numelui practicianului în insolvență, cererea de deschidere a procedurii formulată de debitor să se respingă.
NUMAI dacă cererea debitorului va fi respinsă în procedura necontencioasă, judecătorul-sindic se va investi cu cererile creditorilor de deschidere a procedurilor în procedura contencioasă și, în caz de admitere, va desemna administratorul judiciar/lichidatorul judiciar propus de creditor sau de unul dintre creditori”, arată judecătorul Nicoleta Țăndăreanu.
Se pare că, Kanani de la Agricover și Cionca de la CITR se potrivesc perfect, ținând cont de faptul că ambii știu să facă cele mai mari profituri din executări și vânzări de bunuri.
Da…. oare „porcul bistritean …” v-a disparea … ” de peste tot ” ???