Anul 2019 vine cu vești proaste pentru România, consideră secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, și asta din cauza întârzierii adoptării bugetului de stat, dar şi ţinând cont de sumele care au fost alocate pentru investiţii, în comparaţie cu asistanţa socială sau cheltuielile cu salariile.

Deputatul liberal bistrițean Robert Sighiartău, spune că din cauză că până acum bugetul de stat nu a fost adoptat, administrațiile locale sunt și ele în imposibilitate de a adopta, la rândul lor, bugetele locale, ceea ce generează un impact negativ asupra românilor.

Anul 2019, din păcate, pentru românii cinstiţi şi pentru bistriţeni, nu aduce veşti bune. Asta pentru că a avut grijă acest Guvern iresponsabil, incompetent, condus de Liviu Dragnea, pentru că doamna Dăncilă nici măcar, după cum aţi văzut, n-a participat la discuţiile care au avut loc pentru întocmirea bugetului. Suntem în data de 1 februarie 2019 şi bugetul pe anul 2019 nu este aprobat, având în vedere că noi deţinem şi preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Este o ruşine la nivel naţional, ca şi Guvern, să te prezinţi în felul acesta. Conduci Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi nici măcar nu ai bugetul de stat aprobat. Faptul că bugetul nu s-a aprobat până în acest moment afectează direct românii şi cetăţenii, inclusiv pe bistriţeni. Consiliile judeţene, primăriile, comunităţile locale, la rândul lor, nu au aprobate bugetele, nu au o viziune cu privire la ceea ce vor face anul acesta, pentru că nu au alocările de buget”, a declarat deputatul Robert Sighiartău, într-o conferință de presă susținută la Bistrița.

Fiindcă există mari suspiciuni în legătură cu deficitul pe anul 2018, Robert Sighiartău spune că va propune convocarea unei comisii de anchetă parlamentară care să verifice veridicitatea datelor avansate de guvernul condus de Vâlcov, Dragnea și Teodorovici.

După cum ați văzut, primul ministru, care, conform Constituției este șeful Guvernului, nu a participat la redactarea bugetului pe anul 2019, ceea ce este o mare, mare problemă. Mai mult decât atât, dacă vă uitați pe execuția din anul 2018 a bugetului de stat, așa cum colegi de-ai noștri din PNL, dar și ceilalți din Opoziție au spus, sunt grave suspiciuni la deficitul pe anul 2018. Voi propune în următorul Birou Executiv să convocăm o comisie de anchetă parlamentară, astfel încât să verificăm dacă datele din acea execuție bugetară pe anul 2018 sunt reale sau nu. Sunt grave suspiciuni pentru că, Comisia Europeană a venit cu alte date, iar Guvernul României condus de Vâlcov, Dragnea și Teodorovici au venit cu alte cifre„, a declarat parlamentarul bistrițean.

Robert Sighiartău spune că a consultat proiecția de buget pentru anul 2019, însă nu există diferențe în c omparație cu an ii anteriori, cele mai mari cheltuieli fiind cu asistența socială și cele de personal.

A apărut şi proiecţia de buget pe anul 2019, cu mare întârziere. M-am uitat să vedem cu ce vin PSD şi ALDE pentru anul acesta. Cu nimic diferit faţă de anii trecuţi. Cele mai mari cheltuieli din bugetul de stat merg cu asistenţa socială – 10,7% din PIB, cheltuielile de personal, la fel, la un maxim istoric de 10% din PIB, cheltuielile cu bunurile şi serviciile la 4,5% din PIB, şi apoi cheltuieli cu dobânzile aferente datoriei publice, care a crescut extrem de mult, mai mult decât pe vremea lui Boc când era recesiune, la 1,3%. În ceea ce priveşte cheltuielile cu investiţiile publice, ele arată pe hârtie în felul următor: 4,5% din PIB. O mare minciună! Pentru că şi în bugetul de anul trecut ei estimau o cheltuială pe investiţii publice de 4%, iar în execuţia bugetară au arătat că au cheltuit de fapt 22-23%. Ce vrea să însemne asta? Partidul Social Democrat şi ALDE văduvesc românii, până la urmă, de dezvoltare economică sănătoasă pentru că ei au tăiat banii de la investiţii, n-au făcut absolut nimic în ceea ce priveşte investiţiile publice – autostrăzi, spitale, şcoli – au tăiat investiţiile publice”, a precizat secretarul general al PNL.

Robert Sighiartău s-a referit şi la conflictul dintre primarii de municipii şi Guvernul României, apărut pentru că administraţiile „ar fi pierdut în anii trecuţi 5 miliarde lei, iar anul acesta, prin alocările bugetare pe care ei vor să le dea, vor mai pierde încă 7 miliarde lei„.

Partidul Social Democrat şi ALDE, care este remorca acestui partid socialist, nu alocă deloc bani pentru investiţii. Singurii bani pe care-i alocă sunt pentru a-şi menţine captiv electoratul şi pentru a-şi menţine captiv aparatul de vot, văduvind în acest fel viitorul românilor. N-au alocat bani pentru investiţii nici în zona Transilvaniei şi nici cu privire la anumite investiţii strategice„, a subliniat deputatul bistrițean.

2 COMENTARII

  1. Mai este dat dra.cu acest Robitza … cum le stie el pe toate … de parca le extrage din ” Sfanta Biblie ” ! Nu vede ca are un ” limbaj „… prin care nu-i departe de aceasta ” Viorica „… ! ???

  2. Dar ce se astepta oare sa se schimbe ? Din 1989 au lucrat vreodata politicienii pentru tara, pentru cei ce i-au votat ? Doar pentru propriul buzunar…daca nu curge, picura…ca doar e vorba de banul public…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.