Liderii catolici din statul Texas (sudul SUA) au dezvăluit joi numele a circa 300 de preoţi acuzaţi de abuzuri sexuale asupra copiilor, potrivit Agerpres.
Lista este una din cele mai lungi făcute publice de Biserica Catolică, instituţie care se confruntă în SUA cu anchete federale şi la nivelul unor state privind modul în care a reacţionat timp de decenii acuzaţiilor de conduită sexuală ilegală a preoţilor.
Numele au fost publicate online de cele 15 dioceze catolice din Texas. „Episcopii din Texas au decis să publice numele acestor preoţi acum, deoarece aşa este drept şi corect şi pentru a oferi vindecare şi speranţă celor care au suferit”, a declarat cardinalul Daniel DiNardo din dioceza Galveston-Houston, care este şi preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din SUA (USCCB).
Unele din cazuri datează încă din anii 1940. În dioceze mai noi, cum ar fi cea din Laredo, înfiinţată în 2000, nu s-a înregistrat niciun caz. Nu este clar dacă lista publicată joi va duce la deschiderea unor dosare penale. Majoritatea preoţilor texani expuşi au decedat.
În august anul trecut, un raport al unui mare juriu din statul Pennsylvania a furnizat detalii privind abuzuri sexuale comise timp de 70 de ani de către peste 300 de preoţi asupra a mii de copii, reaminteşte Reuters. Ulterior, zeci de dioceze din Statele Unite au dezvăluit numele a sute de preoţi şi ale altor persoane acuzate de abuzuri similare. Mulţi din clericii implicaţi erau deja morţi.
Diocezele din Texas au ajuns în centrul atenţiei după ce autorităţile au percheziţionat sediul arhidiocezei din Galveston şi Houston, în căutarea unor documente referitoare la un preot inculpat în septembrie 2018 pentru opt infracţiuni sexuale.
Circa 30% din texani (aproximativ 8,5 milioane) se declară catolici; proporţia este una din cele mai ridicate din toate statele americane, potrivit USCCB.
D-apoi de ce nu-i lasa sa se insoare, sa aiba „nevestele lor… nu ale enoriasilor ” … care se duc la „spovedanie ” ?! Acuma … chestia cu ” copiii „… efectiv este maladiva si nu este musai la ” catolici ” !
Vaaai, da cum sunt repartizate „maicutzele „de pe la manastiri, sa „administreze , sa intretina si sa gospodareasca ” pe langa „maimrii „din manastiri si biserici … si cum acestea n-au curajul sa carneasca-n front, daca le transmite popa dorintza de ” soro … duhul… m-a indemnat si vreau trupul tau ” si ce sa faca bietele de ele, ca altfel le „tzpa „afara … si raman a „nimanui „… pe langa gardurile de la aceste manastiri si biserici…