Prim-ministrul Viorica Dăncilă va prezenta priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, care va avea loc marţi, 15 ianuarie 2019, la Strasbourg. Ea va avea o întrevedere cu preşedintele PE, Antonio Tajani.

”Premierul va conduce delegaţia Guvernului României, care va efectua o vizită de lucru la Strasbourg, în perioada 14-15 ianuarie 2019, în vederea prezentării Programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.
Agenda vizitei va cuprinde întrevederi ale delegaţiei guvernamentale române cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, cu liderul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor din Parlamentul European, Udo Bullmann, precum şi cu reprezentanţii Grupului S&D şi alţi lideri ai Parlamentului European”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, premierul României va participa, de asemenea, alături de înalţi oficiali europeni şi membri ai Guvernului României, la vernisajul expoziţiei de fotografie pe tema “Tradiţii şi peisaje din România”, organizat cu ocazia debutului Preşedinţiei române la Consiliul UE.

Din delegaţia guvernamentală condusă de premierul Viorica Dăncilă vor face parte ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Constantin Budăi.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că încă de miercuri că luni şi marţi se va afla la Strasbourg

„La începutul săptămânii viitoare, mai precis luni şi marţi, voi avea mai multe întrevederi oficiale la Strasbourg şi voi prezenta în plenul Paralmentului European priorităţile mandatului Preşedinţiei noastre. Înţelegem pe deplin oportunitatea pe care o avem de a fi văzuţi acţionând împreună pentru România, dar şi pentru UE. Suntem pregătiţi atât la nivel tehnic cât şi la nivel politic. Salut iniţiativa ministrului Comunicaţiilor, care pentru a marca începutul mandatului nostru, a lansat prin Romfilatelia, o serie de mărci poştare dedicate preluării Preşedinţiei Consiliului UE”, a declarat Viorica Dăncilă, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.