În pragul Crăciunului, 22 de șoferi au rămas fără permise de conducere, după ce au fost prinși de polițiști încălcând legea. Oamenii legii au aplicat totodată 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 65.000 lei, dar au întocmit și dosare penale.

În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud au organizat și desfășurat acțiuni pentru asigurarea unui climat de siguranță și liniște publică, precum și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv sancționarea celor care nu respectă regulile de circulație și pun astfel în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost constatate și aplicate peste 300 de sancțiuni contravenționale, majoritatea legislației privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de peste 65.000 lei.

De asemenea, polițiștii i-au lăsat pe 22 de șoferi fără permise de conducere, oamenii legii retrăgând totdată și două certificate de înmatriculare.

Totodată, în cadrul acțiunilor desfășurate pe raza județului, polițiștii au constatat mai multe infracțiuni la regimul rutier, motiv pentru care au întocmit dosare penale.

Astfel, vineri 21 decembrie a.c., pe DN 16, prin Silivașu de Câmpie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat în trafic un bărbat de 31 ani, din județul Mureș, care conducea un autoturism, fără să dețină permis de conducere. A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

În aceeași zi, pe DJ 172 D, în localitatea bistrițeană Prundu Bîrgăului, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului au identificat în trafic un bărbat de 31 ani, din localitate, în timp ce conducea un moped neînmatriculat, fiind sub influența alcoolului. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Drept urmare, acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii Secției 2 efectuează cercetări pentru punerea în circulație pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

Sâmbătă, 22 decembrie a.c., polițiștii l-au prins beat la volan pe un bărbat din Bistrița. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital, unde la solicitarea organelor de poliție, de a i se preleva două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta a refuzat. Astfel, polițiștii rutieri continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Sub influența alcoolului a fost prins de polițiști și un tânăr de 22 de ani din Sînmihaiu de Câmpie, în timp ce conducea, în noaptea de 22/23 decembrie, un autoturism pe raza comunei. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de aproximativ 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i s-au  prelevat două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

În aceeași noape, polițiștii rutieri din Sîngeorz Băi au identificat în trafic un bărbat de 37 ani, din localitate, care conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. La solicitarea organelor de poliție, de a i se preleva două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta a refuzat. S-a înregistrat dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.