În vizorul lui a intrat în trecut şi Codin Maticiuc, devenit, printre altele, cel mai popular cavaler de onoare al zilelor noastre, după ce l-a secondat pe Syda la nunta cu Elena Băsescu şi a furat mireasa de sub nasul SPP-iştilor. După nuntă, însă, Bendeac şi-a pus public cenuşă în cap şi a recunoscut că l-a judecat greşit pe Codin până acum. "L-am ironizat pe Codin Maticiuc în toate felurile. Şi în show-uri, şi pe blog. Între timp, l-am cunoscut. Interesant om. Un individ extrem de cult (credeţi-mă!), foarte bine educat, cu un IQ peste medie, poliglot care, şi asta i-am spus-o de nenumarate ori, se scaldă, din proprie iniţiativă, într-un ocean de superficialitate. Aşa îi place lui", a scris actorul pe Facebook.

Mai mult, făcând referire la nunta Elenei Băsescu şi în special la momentul în care Codin a furat mireasa şi a negociat cu mirele răscumpărarea, Bendeac i-a lăudat eleganţa: "Atunci când furi mireasa la nuntă, a cere un dans drept răscumparare este şi un lucru elegant, şi un compliment pentru mireasă şi o dovadă de respect. Ceea ce nu se poate spune despre ghiolbanismul gen: "Două sticle de wiskey, o ladă de bere şi trei sticle de vin!". Nu de alta, dar răscumperi o femeie, nu o capră".
Sursa: cancan.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.