Deputatul USR Cristina Iurişniţi a depus la Parlament o iniţiativă legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, chiar de Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului.
Cristina Iurișniți a anunţat acest „proiect de suflet” şi la Administraţia Prezidenţială, unde a fost marcată acestă zi, precizând că iniţiativa va permite accesul la educație pentru sănătate si educație pentru sănătate sexuală potrivit vârstelor. Potrivit acesteia, pe lângă programe de prevenție care se vor derula obligatoriu cel puțin o dată pe semestru, proiectul prevede și dezvoltarea capacităților psiho-emotionale si a competențelor sociale si interpersonale.
„Unul dintre drepturile esenţiale ale copilului, aşa cum sunt ele enunţate în Convenţie, este reprezentat de dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge. Pentru a realiza acest deziderat statul, prin organele sale administrative, are obligaţia de a derula în unităţile şcolare programe de educaţie pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.
Cu toate acestea, ţara noastră este deficitară la acest capitol, confruntându-ne cu o rată ridicată de morbiditate şi mortalitate în rândul tinerilor cauzată de lipsa informaţiilor necesare pentru un comportament alimentar optim. Mai mult decât atât, 10,6% dintre tinerele cu vârsta sub 20 de ani au sarcini nedorite, iar rata sarcinilor în rândul adolescentelor, pe segmentul de vârstă 15-19 ani, a înregistrat 12.073 de gravide, dintre care 7.547 au ales să întrerupă sarcina, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Suntem pe locul I în Europa în ceea ce priveşte rata sarcinilor nedorite, însă nu putem rămâne pasivi în faţa unei realităţi care nu ne face cinste la nivel european„, arată deputatul bistrițean.
Potrivit Cristinei Iurișniți, scopul acestui demers legislativ vine în întâmpinarea provocărilor actuale cu care se confruntă părinţii şi elevii, corelând prevederile aduse Legii Educaţiei cu cele ale Legii 272/2004 în sensul atribuirii responsabilităţii informării şi autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi oricărei alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii şi al educaţiei, de a derula sistematic în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, programe de educaţie pentru viaţă, de educaţie sexuală pentru copii, dar şi programe de educaţie pentru sănătate, inclusiv pentru dezvoltarea capacităţilor psiho-emoţionale, a competenţelor sociale şi interpersonale.
„Consider că prin acest demers putem contura programe menite să vină în sprijinul elevilor şi al tinerilor în sensul informării corecte, obiective, corelate cu gradul de înţelegere şi cu nivelul de vârstă al acestora, familiarizând totodată populaţia tânără cu privire la un stil de viaţă sănătos, familie, relaţii interumane, norme sanitare, sexualitate şi moralitatea sexualităţii„, precizează deputatul USR de Bistrița-Năsăud.