Primarul Ovidiu Creţu susține că lucrările la pârtia de schi de pe Dealul Cocoș vor fi finalizate în perioada următoare, probabil în luna decembrie. Potrivit acestuia, aceste întârzieri au apărut ca urmare a faptului că firmele de construcţii nu s-au prezentat la licitaţie, pentru că nu vor să-şi asume obiective cu risc. Întârzierile s-ar putea prelungi, dacă temperaturile din perioada următoare vor fi sub 5 grade Celsius.

 

Ovidiu Crețu, primarul municipiului Bistrița, spune că lucrările de ranforsare a pârtiei de schi, unde au avut loc alunecări de teren în primăvara acestui an, sunt în plină desfășurare. Totuși, există probleme în ceea ce privește aplicarea membranei de pe buza lacului de acumulare, lucrare care nu poate fi efectuată la temperaturi mai mici de 5 grade.

„Se lucrează la cel de-al doilea rând de piloţi, coloanele acelea de 30 m, în care se pune o armătură şi în care se toarnă beton şi devin nişte stâlpi de susţinere a terenului. S-a făcut un rând sus, cu 80 de stâlpi, acum se lucrează la ceilalţi 80. Eu cred că vor finaliza forările săptămâna aceasta şi vor turna şi betonul, urmând ca săptămâna viitoare să toarne grinda de legătură, după care, dacă vremea permite, vor tăia membrana de la lac, vor scoate pământul care a curs acolo şi vom lipi din nou membrana. Problema este că această membrană poate fi lipită la temperaturi de peste 5 grade. Dacă începem și nu se întărește lipitura respectivă, riscăm foarte mult. Există şi varianta de a lucra cu lacul la 75% din capacitate”, a explicat primarul Ovidiu Creţu.

Potrivit acestuia, în această perioadă au început lucrările pentru înlocuirea cablului şi punerea unei conducte suplimentare care să permită umplerea mai rapidă a lacului. Aceste două lucrări vor fi finalizate înainte de începerea sezonului, promite edilul bistrițean.

Deși lucrările de la pârtia de schi au declarate ca fiind „de urgență”, acestea au întârziat nepermis de mult. Edilul bistrițean justifică aceste întârzieri prin faptul că firmele de construcţii nu s-au înghesuit să participe la licitație.

Se puteau face, numai că nu se înghesuie nimeni să le facă, chiar dacă este situație de urgență. Și tot trebuie să mergem pe atribuire legală. Spre exemplu, uitați-vă la strada Ulmului, care de un an e surpată și nu reușim să-i punem să lucreze. De ce? Pentru că nimeni nu își asumă! Toți fug! Trebuie o expertiză care să fie semnată de persoane autorizate, să fie însușită de un proiectant și să garanteze că drumul rezistă în continuare„, a explicat Ovidiu Crețu.

2 COMENTARII

  1. Belea pe capul bistritenilor . Trebuie musai reorientata aceasta lucrare psre altceva, ca schiatul… se pare ca nu este o solutie viabila , desi intentia era foarte buna . Se poate face o zona de agremenet acolo… sub o cu totul alta ” destinatie si forma ” …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.