Deputatul Ionuț Simionca a depus o inițiativă legislativă care vizează obligativitatea decontării navetei pentru personalul din sistemul de sănătate, după modelul practicat în sistemul de învăţământ. Potrivit acestuia, iniţiativa a fost semnată de încă 50 de parlamentari.
„Acest lucru nu este reglementat în actuala legislaţie. În consecință, am analizat toate proiectele de lege şi am ajuns la concluzia că putem să prevedem obligaţia Ministerului Sănătăţii sau a autorităţilor locale care sunt responsabili de acea instituţie spitalicească să cuprindă în bugetele lor decontarea navetei pentru specialişti. Dacă cineva locuieşte în afara oraşului şi lucrează la spital, să-i fie decontat transportul. Este o propunere legislativă bună. Acest lucru se întâmplă deja pentru cadrele didactice şi poate fi aplicat şi în sănătate, pentru că sunt la fel de importante. Şi învăţământul, şi sănătatea sunt la fel de importante„, a declarat deputatul bistrițean, într-o conferință de presă.
Potrivit acestuia, deocamdată nu se cunoaşte o cifră exactă a celor care ar urma să beneficieze de prevederile acestei legi, dacă va fi adoptată.
„Imaginaţi-vă că cineva face naveta de la Teaca la spital la Bistriţa şi vine cu un mijloc de transport în comun. Abonamentul este peste 200 de lei. Noi propunem ca decontarea să se facă exact ca şi în sistemul de învăţământ”, a concluzionat Ionuț Simonca.
Ei domnule Simionca… nu cred ca propunerea Dvs – foarte buna de altfel _ s-ar adauga la solutia pentru cadrele din sanatate , dar… oricum este bine venita si ar fi valabila pentru orice salariat care face naveta la locul sau de munca , egal care .
In sistemul nostru de sanatate ” raul ” deja s-a produs si cadrele medicale odata plecate in strainatate, nu mai vin inapoi fiti siguri de asta . Nu tine totul doar de salarizare ( astazi un doctor ajungand la 70-100 de milioane de lei si asistentele la 60-70 milioane lunar ) ci si de locul in care acestia muncesc, unde sunt ” focare de infectie ” … de le este lehamite si lor si publicului sa mearga la spitale… stiti bine de ce… si nu stiu daca se poate da vina pe un anume partid, care de la Revolutie incoace s-a perindat la guvernare …
Cred ca uregenta I-a ar fi sa nu li se mai elibereze diplomele de studii medicale nicunuia care a facut aceste studii si calificari pe banii publici, decat, dupa ce lucreaza obligatoriu aici in tzara pentru Romania, cel putin 10 ani de zile si abia dupa aia sa li se elibereze aceste diplome care sa le ateste calificarea, in primul rand, ptr ca au prins toti „gustul strainatatii ” unde conditiile de munca si de trai sunt mult superioare si un doctor accepta chiar si un post de asistent medical… ca oricum este mult superior salarizarii din Romania, pentru ca spitalele noastre stau sa cada pe doctori si pe pacienti, sunt rablagite peste limite si efectiv in loicul lor, ar trebui daramate si constuite altele de la zero si degeaba tot „bagam ” noi tehnica medicala in ele… ca efectiv in majoritatea locurilor iti este lehamite sa mergi la un spital public, iar in spitalele private , particulare, vedeti Dvs ca se „moare pe capete ” … ptr ca au angajat personal medical fara experienta si care si-a cam luat diplomele la ” pune x-ul ” in facultatile private . Toata lumea crede ca-i mai bine la „ei ” se duc acolo contracost … pe bani grei si constata ca la urma tot la stat este mai bine …
Cred ca a treia conditie ar fi inchiderea granitelor, cum a facut Ceausescu si sa iasa din Romania numai cei ” cu aprobare ” … si sa-i fortzam asa rau-bine cum este sa munceasca pentru aceasta tzara care i-a scolarizat si calificat pe cheltuiala publica , fara sa am vre-o obiectiune fata de cei care-si fac scolile pe banii lu tata-so si mosi-so… si care n-au decat sa-si ia alte cetatenii daca vor, ca este egal pentru noi .
Ne doare extrem de mult pe toti, ca azi-maine … va trebui sa batem drumurile la doctori prin Ungaria, Austria, Germania sau Turcia si Israel … ( pe bani „grei „… ca acolo statul roman nu deconteaza aproape nimic ).
Nu ne-a placut comunismul unde a fost foarte rau… dar unde oricum a fost dupa parerea mea ( umila ) … mult mai bine ca acum . N-are decat cine doreste sa ma contrazica, dar cu argumente viabile …