Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală, inspectorii având şi date care atestă săvârşirea de infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie. Potrivit unui comunicat al ANI remis vineri AGERPRES, Gheorghe Bunea Stancu, în calitate de preşedinte al CJ Brăila, a întocmit şi adoptat atât expunerile de motive cât şi Hotărârile Consiliului Judeţean Brăila şi a semnat contracte de asociere între CJ cu SC Clubul de Fotbal Brăila SA, respectiv cu Asociaţia Sportivă Handbal Club "Dunărea" Brăila, în baza cărora a fost încasată suma totală de 7.512.207 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.