Deputatul PMP Ionuţ Simionca îi cere ministrului Petre Daea să se implice direct în managementul crizei generată de pesta porcină africană şi să ia măsuri pentru izolarea focarelor, astfel încât boala să nu se extindă şi să îi afecteze şi pe micii fermieri. Deputatul bistriţean susţine că în acest moment 10 județe sunt în carantină, că au fost sacrificate deja 121.000 de capete de suine și că urmează să mai fie sacrificate peste 150.000 de animale din zonele contaminate.
„Având în vedere efectele dezastruoase pentru România ale crizei pestei porcine africane, îi cer ministrului Agriculturii, Petre Daea, să se implice direct în managementul crizei. Cea mai importantă problemă pe care ministerul trebuie să o aibă în vedere este izolarea focarelor, astfel încât să nu ajungem în situația în care pesta porcină să se extindă și în micile gospodării, la agricultorii care își asigură traiul din creșterea animalelor. Pe de altă parte, statul trebuie să aducă la zi plata despăgubirilor pentru fermierii afectați.
La ședința Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, care a avut loc astăzi la Buzău, am cerut reprezentanților Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să prezinte situația la zi în criza porcină. Am aflat de la aceștia că 10 județe sunt în carantină, că au fost sacrificate deja 121.000 de capete de suine și că urmează să mai fie sacrificate peste 150.000 de animale din zonele contaminate„, arată Ionuţ Simionca, într-un comunicat.
Potrivit deputatului, până acum au fost depuse 1.600 de dosare pentru despăgubiri de circa 6 milioane lei, însă doar 81 de cazuri au primit undă verde.
„Pe de altă parte, la autorități au fost depuse 1.600 de dosare de despăgubiri, a căror valoare cumulată este de 5,7 milioane lei, însă plata despăgubirilor a fost acordată doar în 81 de cazuri.
Somez autoritățile să își facă treaba cu toată responsabilitatea în una dintre cele mai mari crize ce au afectat agricultura românească în ultimii 25 de ani și să depună orice efort este necesar pentru a limita contaminarea altor ferme cu virusul pestei porcine africane„, precizează Simionca.