Decretul de promulgare a modificărilor aduse Legii nr. 202/2002 cu privire la egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, potrivit cărora hărţuirea, hărţuirea sexuală şi cea psihologică vor fi interzise atât în spaţiile publice, cât şi în privat, a fost semnat joi de către preşedintele României Klaus Iohannis.

 

„Este interzis orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât şi în privat”, este precizat în propunerea legislativă promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Prin modificările promulgate de preşedintele României, sunt interzise atât în spaţiile publice, cât şi în privat, hărţuirea, hărţuirea sexuală şi cea psihologică.

„Odată cu interzicerea expresă a hărţuirii inclusiv în spaţiul public, hărţuitorii se vor gândi de două ori înainte, ştiind care sunt riscurile – scopul este unul preventiv. Am făcut primul pas, dar hărţuirea este un fenomen complex – lucrez la alte iniţiative legate de acest subiect, inclusiv unele educative”, a declarat iniţiatoarea proiectului, Oana Bîzgan, conform Mediafax.

1 COMENTARIU

  1. Dar insistentele ziaristilor , care efectiv se suie „calare pe interlocutori ” … cand le cer un interviu, cum este ? Aia nu-i ” hartuire ” ? In mod normal, ar trebui ca orice ziarist sau cum s-o numi el … atunci cand doreste sa interpeleze pe cineva, mai intai s-sai ceara scuze ptr deranj si sa solicite acordul ” interlocutorului ” sa discute ori sa ceara de la acesta anumite stiri si date si daca acesta refuza, sa puna STOP oricarei insistente suindu-se „calare ” pe el cu microfoanele si caruia efectiv ii blocheaza calea … !
    Si aia-i tot o forma de hartuire ” publica ” !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.