În timpul unui control la un restaurant din stațiunea Neptun, miercuri, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța, Horia Constantinescu a fost bătut. 

 

Șeful (CJPC), Horia Constantinescu a fost bătut de către reprezentanții unui restaurant din Neptun, unde a vrut să facă un control. Acesta a fost lovit în față și i-a fost rupt un dinte, apoi și lui dar și colegei sale le-au fost smulse telefoanele mobile cu care filmau controlul, potrivit Poliţiei Constanţa.

A fost depusă plângere la Poliție de către Inspectorii OPC, iar oamenii legii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. De asemenea, reprezentanții restaurantului au spus că au fost agresați, conform Mediafax.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.